Live

India rămâne din nou fără oxigen, dar de data aceasta situația este mult mai gravă

Data actualizării: Data publicării:
Spitalul Shanti Mukund anunță că nu are disponibile paturi cu posturi de oxigen. Sursa foto: Profimedia Images

Sistemul de sănătate din India cedează din cauza exploziei cazurilor de coronavirus, care pune presiune asupra spitalelor și golește rezervele de oxigen, informează BBC.

Familiile caută ajutor pentru apropiații grav bolnavi, iar unii pacienți rămân netratați ore întregi. Crematoriile organizează incinerări în masă pentru a face față numărului mare de victime.

Vineri, India a anunțat 332.730 de cazuri noi de coronavirus, stabilind un record mondial pentru a doua zi consecutivă. Peste 2.260 de oameni au murit în ultimele 24 de ore.

Criza de oxigen se agravează

Doctorul Atul Gocia, care lucrează la spitalul Sir Ganga Ram din Delhi, a declarat pentru BBC că există o creștere puternică a numărului pacienților și camera de gardă a devenit neîncăpătoare.

"Nu avem suficiente posturi de oxigen. Ce avem este ocupat complet. Pacienții vin cu propriile butelii sau fără oxigen. Vrem să îi ajutăm, dar nu există suficiente paturi și nici posturi de oxigen, dacă gazul este disponibil", a spus Atul Gocia. "Toate liniile telefonice sunt blocate. Oamenii sună încontinuu. Este o mare agitație în afara spitalului: ambulanțele sunt parcate, pacienți care așteaptă să fie debarcați, însă problema este că nu avem spațiu".

Maharashtra, statul indian cel mai puternic lovit de pandemie, se confruntă cu o lipsă de oxigen. Alte trei state, Gujarat, Uttar Pradesh și Haryana, se confruntă și ele cu o lipsă de oxigen. Forțele aeriane indiene au fost chemate pentru a livra cisterne de oxigen și provizii în țară.

Vineri dimineață, compania Max Healtcare, care operează 10 spitale private în jurul capitalei indiene Delhi, a afișat un mesaj "SOS", în care spunea că mai are oxigen pentru cel mult o oră la două dintre unitățile sale.

Cererea este la un pas să depășească oferta

În această dimineață, 25 de pacienți aflați la spitalul Sir Ganga Ram au murit, după ce fluxul de oxigen a scăzut din cauza cantității reduse, iar aceștia aveau nevoie de o presiune puternică și stabilă. Ulterior, o cisternă a ajuns la spital, după ce medicii au avertizat că alți 60 de pacienți urmau să moară, scrie BBC.

În mod normal, spitalele și centrele medicale din India consumă 15% din producția națională de oxigen îmbuteliat, restul fiind folosit în scopuri industriale. În valul doi al pandemiei din India, 90% din producție (7.500 de tone) merge către spitale, potrivit lui Rajesh Bhushan, oficial din sistemul de sănătate.

Spre comparație, în cea mai gravă perioadă a primului val, în septembrie 2020, s-au folosit 2.700 de tone zilnic. Atunci, India înregistra 90.000 de cazuri de coronavirus pe zi, față de cele peste 300.000 de acum.

De ce alimentarea este dificilă

Oxigenul lichid, de culoare bleu și cu o temperatură de -183 de grade Celsius, este un gaz criogenic care poate fi depozitat și transportat doar în cisterne și butelii speciale. Aproximativ 500 de fabrici din India extrag și purifică oxigenul din aer și îl trimit spitalelor în formă lichidă, de obicei cu ajutorul cisternelor.

Majoritatea spitalelor mari au propriul rezervor care alimentează posturile de oxigen, în timp ce spitalele mici se bazează pe butelii.

Cisternele de oxigen stau la coadă ore întregi în fața fabricilor și umplerea unei singure cisterne se face în aproximativ două ore. Ulterior, durează mai multe ore transportul până la destinație, mai ales că aceste cisterne nu pot depăși 40 de kilometri pe oră și nu circulă noaptea din cauza riscului de accidente.

Ministerul Sănătății din India a cerut să primească propuneri pentru noi fabrici de oxigen în octombrie 2020 - la 8 luni de la declanșarea pandemiei. Dintre cele 162 aprobate, doar 33 au fost instalate până acum, 59 ar urma să fie instalate până la finalul lunii și încă 80 până la finalul lunii mai, au anunțat autoritățile.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

India a lansat la apă o fregată multirol construită în Rusia. „Este o mândră mărturie a puterii maritime în creștere”

Analiză Bloomberg: India schimbă strategia și renunță la armele rusești în favoarea celor americane

Pescarul de oameni: Un bărbat din India a ajuns să fie venerat de localnici după ce a salvat sute de oameni de la înec

Google Maps, acuzat după moartea a trei bărbați care au folosit serviciul de navigație ca să ajungă la o nuntă în India

Partenerii noștri