Live

Galerie Foto Incendiile fac prăpăd în Chile. Președintele avertizează că numărul morților va crește: „Este cea mai mare tragedie din 2010”

Data publicării:
Cel puţin 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiile care fac ravagii în regiunea Valparaiso din centrul Chile. FOTO: Profimedia Images

Cel puţin 64 de persoane şi-au pierdut viaţa în incendiile care fac ravagii în regiunea Valparaiso din centrul Chile, a anunţat duminică preşedintele Gabriel Boric, precizând că acest nou bilanţ va continua „să crească semnificativ”, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Pot, din nefericire, să confirm că există 64 de morţi. Acest număr va creşte, ştim că va creşte de manieră semnificativă”, a declarat Boric la Quilpue, aflat la periferia Vina del Mar.

La Quilpue, localitate aflată la 90 km nord-vest de Santiago de Chile, o echipă a AFP a surprins cartiere întregi şi maşini carbonizate. Aici, mii de locuitori au fost blocaţi vineri timp de mai multe ore în timp ce încercau să fugă cu maşinile.

„Este cea mai mare tragedie cu care ne-am confruntat de la cutremurul din 2010”, a declarat preşedintele Boric, referindu-se la seismul cu magnitudinea 8,8 care a fost urmat de un tsunami pe 27 februarie 2010, soldat cu peste 500 de morţi.

Pe lângă pierderile umane, între 3.000 şi 6.000 de locuinţe au fost avariate sau distruse de cele mai mortale incendii forestiere din ultimul deceniu din Chile, potrivit subsecretarului.

Preşedintele Boric a decretat vineri stare de urgenţă.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bilanțul morților după cutremurul devastator din Vanuatu a ajuns la 14. Sute de oameni au primit îngrijiri medicale

Momentul în care un cutremur cu magnitudinea de 6,2 lovește Chile

Israelul a ucis cel puţin 66 de palestinieni, în Gaza, după ce a lovit un oficiu poştal folosit ca adăpost

Doi morţi într-un grav accident rutier produs pe un bulevard din Ploieşti. Tânărul șofer ar fi făcut întrecere cu altă mașină

Partenerii noștri