Galerie Foto Infernul din Chile a făcut cel puțin 51 de morți. Incendiile forestiere devastează centrul și sudul țării
Data publicării:
Pe dealurile din Valparaiso, unde străzile sunt pline de sute de maşini carbonizate, mii de oameni şi-au găsit casele distruse sâmbătă dimineaţă. Sursa foto: Profimedia Images
Cel puţin 51 de persoane au murit în incendiile forestiere care devastează centrul şi sudul Chile, fiind cea mai mortală tragedie înregistrată în ultimul deceniu în această ţară. Bilanțul victimelor ar putea crește duminică, transmite AFP, preluată de Agerpres.
"În decurs de un minut am pierdut totul", a declarat izbucnind în lacrimi Luis Vial, un pensionar în vârstă de 69 de ani, în faţa resturilor casei sale din Villa Independencia, cartier situat pe dealurile din regiunea turistică Valparaiso unde au murit 19 persoane.
După o pauză, incendiile au izbucnit din nou în regiunea turistică Valparaiso, unde se află celebra staţiune de pe litoral Vina del Mar, ale cărei plaje sunt pline în această perioadă a verii sudice marcată de temperaturi caniculare.
Bilanţul victimelor continuă să crească. Serviciul de medicină legală a înregistrat 45 de decese, iar "alte şase persoane au murit în unităţi medicale", după cum a declarat sâmbătă Manuel Monsalve, subsecretar în Ministerul de Interne.
Ore în şir, Rosana Avendano, ajutor de bucătar în vârstă de 63 de ani, s-a temut de ce era mai rău pentru soţul ei, aflat singur în casa lor din El Olivar, un cartier din Vina del Mar. "A fost groaznic pentru că nu puteam să mă duc acasă", a declarat ea pentru AFP. "Soţul meu stătea întins în pat, iar când a început să simtă căldura incendiului a fugit", a relatat ea, uşurată că el a reuşit să scape de flăcări împreună cu animalul lor de companie. Dar "am pierdut totul", a adăugat ea.
Mii de locuințe au fost distruse
Pe lângă pierderile umane, între 3.000 şi 6.000 de locuinţe au fost avariate sau distruse de cele mai mortale incendii forestiere din ultimul deceniu din Chile, potrivit subsecretarului.
De la palatul La Moneda din Santiago, preşedintele Gabriel Boric, care a survolat zona sinistrată cu elicopterul, a anunţat că numărul victimelor ar putea "creşte" având în vedere "dimensiunea" pe care o ia "tragedia", care a devastat 43.000 de hectare de pădure, în special pe coasta Pacificului.
"Este un dezastru fără precedent, regiunea Valparaiso nu a cunoscut niciodată o situaţie de această amploare", a declarat Macarena Ripamonti, primarul oraşului Vina del Mar, situat la aproximativ o sută de kilometri vest de Santiago de Chile.
Vânturile violente au înteţit flăcările şi un strat de fum negru a acoperit străzile, unde exploziile s-au succedat, au constatat jurnaliştii ai AFP.
Autorităţile au introdus o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii şi au făcut noi apeluri la evacuare.
Aproximativ treizeci de focare au rămas active dintr-un total de 92 de incendii înregistrate, iar pompierii încercau să le stingă ajutaţi de elicoptere şi avioane.
Preşedintele Boric a decretat vineri stare de urgenţă
Pe dealurile din Valparaiso, unde străzile sunt pline de sute de maşini carbonizate, mii de oameni şi-au găsit casele distruse sâmbătă dimineaţă.
"A fost un infern, explozii... Am încercat să-mi ajut vecinul să-şi salveze maşina, dar casa mea începea să ardă în spate. A fost o ploaie de cenuşă", a declarat pentru AFP Rodrigo Pulgar, un şofer care şi-a pierdut locuinţa din El Olivar.
Pompierii se luptă neobosit de vineri cu zeci de focare în regiunile Valparaiso şi O'Higgins din centru, dar şi Maule, Biobio, La Araucania şi Los Lagos, în sud.
"Prioritatea sunt incendiile din regiunea Valparaiso, din cauza apropierii lor de zonele urbane", a declarat ministrul de Interne, Carolina Toha.
Este vorba despre zone situate între 80 şi 120 kilometri nord-vest de Santiago de Chile, bogate în companii viticole, agricole şi forestiere.
Preşedintele Boric a decretat vineri stare de urgenţă pentru a "dispune de toate mijloacele necesare" în faţa progresiei incendiilor.
Canicula provocată de fenomenul El Nino a dus la incendii devastatoare
"Am primit o alertă pe telefonul mobil şi a început să cadă o ploaie de cenuşă arzătoare", a povestit Yvonne Guzman, contactată telefonic de AFP. Această femeie în vârstă de 63 de ani, care şi-a abandonat casa din Quilpué, un oraş situat la 90 de kilometri nord-est de Santiago de Chile, a rămas blocată câteva ore în maşina ei, împreună cu soacra sa nonagenară.
De miercuri, temperatura a fost de aproape 40 de grade Celsius în centrul Chile şi în capitala Santiago de Chile.
"Aceste episoade sunt din ce în ce mai frecvente, de aceea în fiecare an ne confruntăm cu recorduri istorice de temperatură", a explicat filialei chiliene a canalului CNN Pablo Lobos Stephani, responsabil cu protecţia împotriva incendiilor la Biroul naţional de silvicultură Conaf.
Această caniculă, rezultat al fenomenului climatic El Nino afectează în prezent extremitatea sudică a Americii Latine, în plin sezon estival, provocând incendii de pădure agravate de încălzirea globală. După Chile şi Columbia, canicula ameninţă în zilele următoare Argentina, Paraguay şi Brazilia.
Nouă ne pasă ca datele tale personale să rămână confidențiale
Noi și partenerii noștri 143 stocăm și/sau accesăm informații pe dispozitivul dvs., precum identificatorii cookie unici pentru prelucrarea datelor cu caracter personal. Puteți accepta sau gestiona alegerile dvs. făcând clic mai jos sau în orice moment, pe pagina cu politica de confidențialitate. Aceste alegeri vor fi raportate partenerilor noștri și nu vă vor afecta navigarea.Mai multe detalii
Noi si partenerii nostri (retelele de socializare si agentiile de publicitate partenere, precum si furnizorii nostri de servicii de date analitice) prelucram date pentru a permite website-ului sa functioneze, pentru a personaliza continutul si anunturile publicitare afisate in functie de interesele si/sau profilul dvs., pentru a va oferi functionalitati aferente retelelor de socializare si pentru a analiza traficul pe website. Beneficiati de drepturile prevazute de art. 15-22 din GDPR in legatura cu prelucrarea datelor cu caracter personal. Aceste drepturi pot fi exercitate prin modalitatea indicata aici. Prin click pe “ACCEPT TOATE”, acceptati folosirea tuturor Tehnologiilor de tip Cookie, care implica inclusiv acceptul dvs. cu privire la stocarea/accesarea informatiilor de catre Vendor-ii cu care colaboram. Prin click pe “VREAU SA MODIFIC SETARILE INDIVIDUAL” puteti schimba preferintele in mod individual, mai putin cele legate de cookie strict necesare pentru functionarea website-ului.
Atât noi, cât și partenerii noștri prelucrăm datele pentru a oferi:
Stocarea și/sau accesarea informațiilor de pe un dispozitiv. Utilizarea profilurilor pentru selectarea conținutului personalizat. Dezvoltarea și îmbunătățirea serviciilor. Măsurarea performanței reclamelor. Utilizarea profilurilor pentru selectarea publicității personalizate. Crearea profilurilor de conținut personalizat. Crearea profilurilor pentru publicitate personalizată. Măsurarea performanței conținutului. Înțelegerea publicului prin statistici sau combinații de date din surse diferite. Utilizarea de date limitate pentru a selecta publicitatea. Utilizarea datelor limitate pentru a selecta conținutul. Date precise de geolocație și identificarea prin scanarea dispozitivului.