Live

"Igor Rusul", criminalul cu 23 de identități false, a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Spania

Data actualizării: Data publicării:
Norbert Feher în timpul procesului. Sursa foto: EPA/ANTONIO GARCIA / POOL

Poreclit "Igor Rusul", un sârb deja condamnat în Spania şi Italia a primit joi pedeapsa de închisoare pe viaţă pentru trei crime comise în Spania în 2017, inclusiv uciderea a doi membri ai forţelor de ordine, a anunţat un tribunal, citat de France Presse.

Fost militar, potrivit presei, Norbert Feher, pe numele său real, a fost judecat pentru că a ucis un agricultor şi doi agenţi ai Gărzii Civile în decembrie 2017 la Teruel, în Aragon (nord-est), scrie Agerpres.

Tribunalul din Teruel a declarat într-un comunicat că l-a condamnat "la închisoare permanentă revizuibilă", echivalentul în Spania cu închisoarea pe viaţă, pentru uciderea unuia dintre cei doi agenţi ai Gărzii Civile, "şi la alte două pedepse de 25 de ani pentru fiecare din celelalte două" crime.

El nu va putea beneficia de nicio reducere a pedepsei înainte de a petrece 30 de ani după gratii şi va trebui de asemenea să plătească mai mult de 3 milioane de euro pentru a despăgubi familiile victimelor.

Săptămâna trecută un juriu popular l-a găsit vinovat.

Considerat extrem de periculos, el a asistat la procesul său închis într-o cutie blindată, ca atunci când a fost judecat pentru prima dată de aceeaşi instanţă în ianuarie 2020.

Înainte de a fi transferat din închisoarea din Palencia (nord-vest) la Teruel, el a atacat patru gardieni cu o bucată ascuţită de ţiglă.

În ianuarie 2020, "Igor Rusul" a fost condamnat de acelaşi tribunal la 21 de ani de închisoare pentru două tentative de omor cu focuri de armă în decembrie 2017.

Cu câteva luni înainte de aceste crime în Spania, el a fost căutat intens în Italia unde era acuzat că a ucis un barman şi un voluntar de poliţie în regiunea Emilia-Romagna (nord-est).

Prin urmare, el a fost condamnat în contumacie de instanţele italiene la închisoare pe viaţă.

Folosind până la 23 de identităţi false, Norbert Feher ar fi înmulţit afirmaţiile incredibile despre trecutul său în timpul trecerilor sale prin Spania şi Italia, pretinzând că este un fost paramilitar sârb, un ex-spion rus exilat în China sau un fost gigolo în Spania, potrivit cotidianului spaniol El Pais.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucigașul în masă Anders Breivik vrea eliberare condiționată. Procurorii se opun: „Nimeni în Norvegia nu a comis acte atât de grave”

Un criminal de pe lista Most Wanted a fost adus în România după 16 ani de la fuga din țară. Pentru ce a fost condamnat

Cazul asistentei britanice condamnate pentru că a ucis șapte bebeluși. Noi detalii despre notițele în care spunea că e „diabolică”

Criminalul în serie, care a ucis și dezmembrat peste 40 de femei în Kenya, a evadat. „Avem de-a face cu un vampir, un psihopat”

Partenerii noștri