Live

Hamas susține că 7 ostatici, inclusiv 3 cu „pașapoarte străine” au fost uciși în bombardamentul de la Jabaliya

Data publicării:
Zeci de persoane au fost ucise în bombardamentul asupra celei mai mari tabere de refugiaţi din Fâşia Gaza, potrivit Hamas. Foto: Profimedia

Aripa militară a Hamas a anunţat miercuri că şapte ostatici, inclusiv „trei deţinători de paşapoarte străine”', au fost ucişi marţi în bombardamentul israelian asupra taberei de refugiaţi Jabaliya din Fâşia Gaza.

„Moartea a şapte deţinuţi civili, inclusiv trei deţinători de paşapoarte străine, în masacrul de la Jabaliya de ieri”, au scris Brigăzile Ezzedine al-Qassam într-o postare pe Telegram, relatează AFP, citată de Agerpres.

Zeci de persoane au fost ucise în acest bombardament asupra celei mai mari tabere de refugiaţi din Fâşia Gaza, conform Ministerului Sănătăţii al Hamas. Conform armatei israeliene, atacul a avut ca scop „eliminarea” unui comandant militar al mişcării palestiniene.

La 26 octombrie, aripa militară a Hamas a declarat că „estimează” că „aproape cincizeci” de ostatici au fost ucişi „ca urmare a bombardamentelor israeliene”.

Aceste afirmaţii nu au putut fi verificate în mod independent, precizează AFP.

Conform autorităţilor israeliene, cel puţin 240 de ostatici - israelieni, cu dublă cetăţenie şi străini - rămân în mâinile Hamas.

Ei au fost răpiţi la 7 octombrie, când comandouri ale mişcării islamiste s-au infiltrat în sudul Israelului dinspre Fâşia Gaza, efectuând un atac sângeros asupra civililor la o scară şi violenţă fără precedent. Peste 1.400 de persoane au fost ucise în atac, conform autorităţilor israeliene.

De atunci, patru ostatici, toate femei, au fost eliberaţi de Hamas.

Luni, armata a anunţat că a eliberat un soldat israelian, dar aripa militară a Hamas a negat că l-ar fi ţinut ostatic.

Brigăzile Ezzedine al-Qassam au declarat marţi că Hamas va elibera ostatici străini „în zilele următoare”.

Conform ultimului bilanţ al Hamas, peste 8.500 de palestinieni, inclusiv peste 3.500 de copii, au fost ucişi de când armata israeliană a început bombardarea Fâşiei Gaza după atacul din 7 octombrie.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban anunță că-l invită pe Benjamin Netanyahu în Ungaria, chiar dacă pe numele acestuia CPI a emis mandat de arestare

Netanyahu spune că mandatul de arestare al CPI pe numele său nu-l va opri „să apere” Israelul. „Nu vom ceva presiunii”

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele premierului Netanyahu și al fostului ministru al Apărării din Israel

Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Partenerii noștri