Live

Grupul Wagner și-a închis principala bază din Rusia. "Wagner pleacă spre alte poziţii"

Data actualizării: Data publicării:
Ruşii care critică mercenarii implicaţi în luptele din Ucraina, precum grupul Wagner, riscă până la 15 ani de închisoare. Foto: Profimedia Images

Grupul de mercenari Wagner a anunţat luni închiderea bazei sale principale din Rusia, situată în oraşul Molkino din regiunea Krasnodar (sud), transmite EFE.

"Înlăturăm steagurile Rusiei şi ale companiei militare private Wagner de la baza noastră din Molkino. Baza încetează să mai existe. Wagner pleacă spre alte poziţii", anunţă un wagnerit într-o înregistrare video difuzată pe canalul Telegram Razgruzka Wagnera, apropiat companiei paramilitare.

Un alt mercenar care apare în înregistrare a declarat că, după coborârea steagurilor, baza din Molkino "va înceta oficial să mai existe începând din 30 iulie", scrie Agerpres.

În paralel, proiectul de investigaţii belarus Gaiun, care este dedicat monitorizării activităţii militare pe teritoriul Republicii Belarus, a informat luni cu privire la sosirea unei noi coloane Wagner, formată din peste 100 de maşini, camioane şi autobuze, la noua bază a mercenarilor din apropierea oraşului belarus Osipovici, la 230 de kilometri distanţă de graniţa cu Ucraina.

Aceasta este a treia coloană Wagner care soseşte în Belarus în ultimele zile şi, potrivit Gaiun, "totul arată că nu este ultima".

Belarus a confirmat săptămâna trecută că unii dintre instructorii Wagner se aflau deja în ţară în temeiul acordului încheiat după eşecul revoltei militare a mercenarilor conduşi de Evgheni Prigojin împotriva conducerii militare ruse din 24 iunie.

Ministerul Apărării din Belarus a anunţat totodată că soldații Wagner au început să antreneze trupele locale.

"Anunţăm că departamentul militar şi conducerea companiei (Wagner) au conceput o foaie de parcurs pe termen scurt pentru pregătirea şi schimbul de experienţă între diferite unităţi militare", se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării de la Minsk.

Luni, Belarusul a ratificat un acord semnat cu Rusia privind crearea şi funcţionarea centrelor comune de instruire pentru personalul său militar.

În acelaşi timp, până acum nu au fost dezvăluite informaţii specifice despre viitorul grupării Wagner în Belarus şi nici numărul aproximativ de membri ai forţei paramilitare care se vor muta în această ţară.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Masacrul cu sute de morți care a ieșit la iveală după două luni. „Au ucis oameni întreaga zi, trei zile am adunat cadavre”

Un eșec masiv al campaniei Rusiei în Africa a ieșit la iveală după două luni. Luptători experimentați ai Wagner, morți într-o ambuscadă

Fantoma lui Prigojin bântuie națiunile africane. Cum încearcă Putin să câștige influență în Africa

Un fost luptător Wagner, condamnat la 23 de ani de închisoare pentru că a ucis o bătrână, eliberat și trimis pe front

Partenerii noștri