Live

Grecia s-a oferit să ajute Bulgaria după ce Gazprom a oprit livrările de gaze naturale

Data actualizării: Data publicării:
Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei. Foto: Profimedia Images

Grecia va ajuta Bulgaria, după ce Gazprom a decis să oprească livrările de gaze naturale către Sofia, i-a spus miercuri premierul elen Kyriakos Mitsotakis omologului său bulgar Kiril Petkov, transmite Reuters.

De asemenea, Mitsotakis a solicitat o reuniune de urgenţă miercuri pentru a discuta situaţia aprovizionării cu gaze a Greciei şi impactul deciziilor, a anunţat biroul premierului elen, fără a furniza detalii suplimentare.

Miercuri, Gazprom a anunţat că a oprit complet livrările de gaze naturale către Bulgaria, deoarece Sofia nu a plătit în ruble pentru livrarea combustibilului.

Aprovizionarea va fi oprită până când vor fi făcute plăţile, a precizat Gazprom.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept "neprietenoase", după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Oprirea unilaterală a livrărilor de gaze către clienții din Europa este „încă o încercare a Rusiei de a folosi gazul ca instrument de șantaj”, arată președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o reacție la anunțul Gazprom.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Întreruperile de curent continuă în Transnistria. Rusia neagă că folosește gazul ca armă pentru a constrânge Moldova 

Protest la Bratislava împotriva premierului Slovaciei. Susţinătorii Ucrainei au strigat „Fico, mută-te la Moscova”

Cum a ajuns un fotbalist rus extrem de talentat, care a jucat împotriva lui Figo și Ronaldo, să moară în războiul din Ucraina

Transnistria refuză gazul UE, deși sute de mii de oameni din regiunea separatistă nu au căldură și apă caldă (Politico)

Partenerii noștri