Live

Galerie Foto Fumul degajat de incendiile violente de vegetație din Siberia a ajuns până la Polul Nord

Data publicării:
Pompieri voluntari care apără satul Kyuyorelyakh din Iacuția. Sursa foto: Mienekiene/Twitter

Situaţia provocată de incendiile de vegetaţie care au devastat Siberia continuă să se agraveze, au declarat luni autorităţile ruse, în timp ce NASA a anunţat că nori uriaşi de fum degajaţi de incendii au ajuns până la Polul Nord, relatează AFP.

Oamenii de ştiinţă ruşi au declarat că incendiile actuale sunt o consecinţă a creşterii temperaturilor la nivel global.

Una dintre cele mai afectate regiuni este Iacuţia, un teritoriu imens, puţin populat din nordul Siberiei, unde situaţia "continuă să se agraveze, cu o tendinţă în creştere a numărului de incendii forestiere şi a suprafeţelor afectate", a afirmat luni pe site-ul său agenţia rusă de meteorologie Rosguidromet.

Potrivit acesteia, peste 3,4 milioane de hectare de păduri ard în prezent în această zonă, inclusiv în teritoriile "greu accesibile şi îndepărtate". "Un fum gros se răspândeşte pe suprafeţe întinse", a precizat agenţia rusă.

Agenţia spaţială americană NASA a raportat, la rândul său, într-un comunicat publicat sâmbătă că fumul degajat de incendiile din Iacuţia "a traversat mai mult de 3.000 de km pentru a ajunge la Polul Nord, ceea ce pare a fi o premieră în istoria documentată". Potrivit acesteia, "fumul gros emis de incendiile de vegetaţie a acoperit cea mai mare parte a Rusiei pe 6 august" şi a fost fotografiat de sateliţi.

Imagine din satelit cu fumul provocat de incendiile de vegetație din Iacuția. Sursa foto: AFP PHOTO / NASA

 

 

În timpul unei vizite în Iacuţia la sfârşitul lunii iulie, pompierii şi autorităţile locale au declarat pentru AFP că nu dispun de suficienţi oameni, echipamente şi alte resurse pentru a face faţă amplorii incendiilor, scrie Agerpres.

Luni, experţi în domeniul climei din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite (IPCC) au publicat un raport în care susţin că omenirea este "incontestabil" responsabilă pentru schimbările climatice şi nu are altă soluţie decât să reducă drastic emisiile de gaze cu efect de seră dacă doreşte să limiteze efectele negative.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendii de vegetație violente pe coastele de Est și Vest ale SUA: un pompier de 18 ani a murit, mii de evacuați și case distruse

România se pârjolește. Număr record de incendii pe câmpuri, anul acesta. Care este cauza izbucnirii focarelor

Căldura extremă sufocă Europa. Grecia închide Acropole, iar Marea Adriatică a atins o temperatură record

Cine este milionarul kazah acuzat că a provocat incendiul uriaș pe insula Hydra din Grecia. Oligarhul se declară „surprins”

Partenerii noștri