Live

Franța: Rusia are la fel de multe trupe la graniță. Sunt reunite toate condițiile pentru o operațiune masivă în Ucraina

Data publicării:
Trupe rusești rămân concentrate în apropierea granițelor Ucrainei. Foto: Profimedia Images

Șeful diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, a declarat, miercuri, că Rusia are în continuare „la fel de multe trupe” concentrate în apropierea granițelor Ucrainei și a spus din nou că anunțurile Kremlinului, conform cărora, un număr de soldați ruși au fost retrași trebuie să fie „verificate”.

„E mai bine decât nimic (...) dar eu sunt un pic ca Toma necredinciosul, inclusiv cu privire la anunţurile făcute”, a afirmat Le Drian în faţa Comisiei pentru afaceri externe din Senatul francez, insistând că anunţurile Rusiei cu privire la retragerea parţială a soldaţilor comasaţi la frontiera cu Ucraina trebuie să fie „verificate”.

„Sunt la fel de multe forţe şi manevrele continuă”, a subliniat şeful diplomaţiei franceze, întrebându-se dacă anunţul revenirii unităţilor în garnizoanele lor arată o „simplă rotaţie sau o retragere”.

„Aşadar, luăm aceasta ca pe un semn, dar eu nu sunt dintre cei care cred că (...) faţă de săptămâna trecută, când ne aflam în faţa unui risc iminent de război, astăzi a sosit pacea”, a spus el.

„Sunt reunite toate condiţiile pentru o operaţiune de intervenţie masivă a forţelor ruse în Ucraina”, a reiterat Jean-Yves Le Drian. „Dar oare preşedintele Putin a decis să o facă? Nu, în orice caz nu în acest moment”, a adăugat el.

Şeful diplomaţiei franceze a remarcat, de asemenea, că proiectul de revizuire a Constituţiei în curs de derulare în Belarus ar urma să permită staţionarea armelor nucleare, foarte aproape de Ucraina şi Polonia. El s-a întrebat şi dacă forţele ruse venite în Belarus la manevre vor mai pleca din această ţară după încheierea exerciţiilor în desfăşurare, anunţată pentru 20 februarie.

„Această reformă a Constituţiei duce la faptul că, de acum, Belarus nu mai este neutru şi că acea parte a textului constituţional care interzicea poziţionarea armelor nucleare în Belarus a căzut”, a subliniat el.

Această reformă, care consolidează şi puterile controversatului Aleksandr Lukaşenko, va face obiectul unui referendum în 27 februarie.

Nici secretarul general al NATO nu s-a arătat convins de susținerile Rusiei - „Rusia menține o forță masivă de atac. Ceea ce au prezis agențiile noastre de informații s-a confirmat. Nu suntem siguri în privința intențiilor, suntem siguri în informațiile pe care le avem. Asta în sine este o îngrijorare, faptul că rușii spun că nu știu ce se întâmplă în următoarele zile. Aceasta este cea mai mare concentrare de forțe din Europa de la Războiul Rece. Eu spun că răspunsul NATO va fi vehement”.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Cum arată și ce știe să facă Wolly, sistemul ucrainean telecomandat cu termoviziune și țintire automată

Echipajul ucrainean al unui tanc Abrams dezvăluie cum a supraviețuit după un atac masiv cu drone. „Imposibil într-un tanc sovietic”

Partenerii noștri