Live

Focuri de armă la funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise. Oficialii americani au fost escortaţi urgent la vehicule

Data actualizării: Data publicării:
Funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise. Foto: Profimedia

Focuri de armă au fost trase, vineri, spre oficiali americani, la funeraliile preşedintelui haitian Jovenel Moise, informează Reuters. Membrii delegaţiei americane au fost escortaţi urgent la vehicule. Forţele de ordine au utilizat gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii violenţi.

Nu au fost semnalate victime în urma incidentelor.

Delegaţia SUA prezentă la funeraliile preşedintelui Jovenel Moise este condusă de ambasadorul american la Naţiunile Unite.

Funeraliile preşedintelui Jovenel Moise sunt în curs în Port-au-Prince, capitala statului Haiti, scrie Mediafax.

Preşedintele statului Haiti, Jovenel Moise, a fost asasinat pe 7 iulie de un grup de comando format din mercenari străini. Autorităţile haitiene susţin că la operaţiune au participat peste 25 de străini, în principal columbieni. Un fost oficial din cadrul Ministerului Justiţiei din Haiti, Joseph Felix Badio, ar fi putut comanda asasinarea preşedintelui Jovenel Moise, a afirmat directorul Poliţiei din Columbia, generalul Jorge Vargas.

Asasinarea preşedintelui a generat o criză constituţională în Haiti. Premierul interimar Claude Joseph a demisionat în urmă cu câteva zile, lăsându-l la guvernare pe Ariel Henry, desemnat prim-ministru de Jovenel Moise înainte de a fi asasinat.

Serviciile de securitate din Statele Unite verifică implicarea unor cetăţeni americani în asasinat. Statele Unite şi Franţa au condamnat asasinarea preşedintelui din Haiti şi au cerut clarificări privind circumstanţele atacului. Autorităţile din Haiti au cerut asistenţă din partea SUA.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sute de oameni au fost uciși la comanda unui lider de bandă din Haiti care credea că fiul lui a fost blestemat de practicanți de voodoo

Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit scandalul

Un avion cu pasageri a fost lovit de gloanțe, în timp ce zbura spre Haiti. Un însoțitor de bord a fost rănit

Un ritual voodoo a dus în Haiti la incendierea unei nave și moartea a zeci de persoane

Partenerii noștri