Live

FMI: Prognozele privind creșterea economică globală vor fi micșorate din cauza invaziei. Rusia va trece printr-o recesiune profundă

Data publicării:
Kristalina Georgieva. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina și sancțiunile fără precedent impuse Rusiei au declanșat o scădere a comerțului internațional și au crescut puternic prețurile la alimente și energie, iar ca urmare a acestui fapt, Fondul Monetar Internațional spune că prognozele sale privind creșterea economică la nivel global arată scăderi semnificative, relatează Reuters.

Prognozele mai fuseseră micșorate din ianuarie pentru SUA, China și economia globală, ca urmare a riscurilor legate de pandemie, inflația în creștere și perturbările în lanțurile de aprovizionare.

La accel moment, FMI prognoza o creștere de 4,4% pentru acest an, o scădere cu 0,5% față de prognozele anterioare.

Kristalina Georgieva, directoarea generală a FMI spune că sancțiunile împotriva Rusiei au dus la o scădere abruptă a economiei Rusiei, care se confruntă acum cu o recesiune profundă anul acesta.

Ea a spus și că un scenariu în care Rusia intră în incapacitate de plată nu mai este „improbabil” în acest moment,

Georgieva a precizat și că FMI nu mai are nici program nici relații de politică cu Rusia la acest moment și că biroul instituției de la Moscova nu mai funcționează. Nu există, însă, o discuție în ce privește scoaterea Rusiei din FMI în acest moment.

Totuși, Georgieva a adăugat că este „foarte, foarte, foarte improbabil” ca Rusia să poată găsi o bancă centrală care să-i schimbe Drepturile Speciale de Tragere de la FMI în valută.

Într-un  interviu separat acordat CNBC, Georgieva a mai spus că încă se așteaptă la o „traiectorie pozitivă” pentru economia globală, însă că durata războiului va juca un rol crucial în ce privește creșterea economică și viitorul cooperării multilaterale.

Experți: Economia Rusiei va scădea cu cel puțin 15% în 2022

Economia Rusiei se va contracta cu cel puțin 15% în acest an, conform unei evaluări a Institutului pentru Finanțe Internaționale (IIF), citat de BBC.

Înainte de invazia rusă din Ucraina și de impunerea sancțiunilor la nivel internațional, IIF prognozase o creștere de 3% în 2022 a economiei rusești, însă acum „înrăutățirea drastică și fără precedent a condițiilor financiare ne arată că urmează o recesiune profundă”.

Experții au avertizat că declinul economiei rusești ar putea fi chiar mai dur dacă vor urma boicoturi generalizate ale Occidentului asupra importurilor energetice din Rusia.

O astfel de mișcare ar „afecta drastic capacitatea Rusiei de a mai importa bunuri și servicii ceea ce ar adânci și mai mult recesiunea”, mai spune experții IIF.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia și Austria, fără gaze din Rusia pentru că tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anunțul lui Putin

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

Partenerii noștri