Live

Finlanda devine membru NATO. Stoltenberg: „E o zi istorică"

Data publicării:
Steagul Finlandei va fi ridicat marți la sediul NATO din Bruxelles. Foto: Profimedia Images

Finlanda va deveni marți membru NATO, finalizând o schimbare de politică de securitate declanșată de invazia Rusiei în Ucraina, în vreme ce statul vecin Suedia este lăsat să aștepte, transmite Reuters.

Alianța militară va întâmpina Finlanda ca cel de-al 31-lea membru în cadrul unei ceremonii de ridicare a steagului la sediul NATO de la marginea Bruxelles-ului, la care participă președintele finlandez Sauli Niinisto și miniștri din guvern.

„Aceasta este cu adevărat o zi istorică. Este o zi grozavă pentru alianță”, a spus secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, înaintea ceremoniei, potrivit BBC. 

Evenimentul marchează sfârșitul unei ere pentru Finlanda în care nu s-a aliniat din punct de vedere militar, după ce statul a respins o încercare de invazie din partea Uniunii Sovietice în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și a optat să încerce să mențină relații prietenoase cu Rusia vecină. 

Însă recenta invazie a Rusiei într-un alt vecin, Ucraina, care a început în februarie 2022, i-a făcut pe finlandezi să caute securitatea sub umbrela pactului de apărare colectivă oferită de NATO, care stipulează că un atac asupra unui membru este un atac asupra tuturor membrilor. 

Suedia a trecut printr-o transformare similară în gândirea de apărare iar Stockholm și Helsinki au aplicat împreună anul trecut pentru a se alătura NATO. Însă aplicația Suediei a fost blocată de membrii NATO Turcia și Ungaria. 

După ce ambele țări au aprobat aplicația Finlandei săptămâna trecută, ultimul pas formal în privința drumului pe care se află Helsinki va veni când ministrul de externe Pekka Haavisto înmânează documentul de accedere către oficialii guvernamentali americani la Bruxelles. 

Steagul Finlandei va fi ridicat în fața sediului NATO alături de cele ale celorlalte 30 de state membre ale alianței înainte de întrunirea miniștrilor de externe NATO.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mark Rutte l-a vizitat pe Donald Trump în Florida. Mesajul scurt postat de purtătoarea de cuvânt a NATO după întâlnire

Suedia răspunde la amenințările lui Putin: „Nu ne va împiedica să continuăm să sprijinim Ucraina"

POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba acum

Ce spune NATO despre noua rachetă folosită de Rusia în Ucraina

Partenerii noștri