Live

Europa nu are de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina, dar SUA și China ar putea avea, susține un oficial ungar

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

China şi SUA ar putea avea de câştigat din prelungirea războiului din Ucraina, dar Europa cu siguranţă nu va avea niciun beneficiu, a atenţionat luni Balazs Orban, director politic în biroul premierului ungar, la o reuniune a grupului de la Visegrad (V4) desfăşurată în capitala slovacă, transmite MTI, citată de Agerpres.

Combinaţia dintre inflaţie, criză energetică şi şomaj poate împinge Europa centrală pe o spirală a declinului economic, a estimat Orban.

Poziţia Ungariei este de a se concentra pe susţinerea păcii şi a obţinerii unui armistiţiu în cel mai scurt timp posibil, a precizat acesta, menţionând că, deşi alte guverne ar putea pune accentul deocamdată pe alţi factori, cooperarea în direcţia necesităţii strategice a unui armistiţiu nu va submina coeziunea grupului de la Visegrad, ci o va întări.

Succesul Europei centrale depinde de realizările sale în plan economic, iar regiunea este tratată cu seriozitate tocmai datorită performanţelor sale economice, a subliniat oficialul ungar.

Acesta a subliniat şi importanţa apărării militare pe flancul estic al V4, pledând pentru întărirea capacităţilor militare ale celor patru ţări (Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia).

Oficialul ungar a precizat că Ungaria doreşte să atragă capacităţi de producţie şi cercetare-dezvoltare pentru a reduce decalajul dintre Europa centrală şi de vest în următorii zece ani, iar sectoarele cu folosirea intensivă a energiei sunt de importanţă cheie pentru îndeplinirea acestui obiectiv, or fără energie ieftină regiunea poate rămâne în urmă în plan tehnologic.

Europa centrală dispune de mijloacele de a ajunge din urmă Occidentul şi de a depăşi Europa de sud, dar acest obiectiv a fost compromis de actualele evenimente, a menţionat Orban.

Statele nu trebuie să treacă de la o dependenţă energetică la alta, ci să caute noi surse de energie ieftină, chiar şi în perioada de tranziţie către alternativele verzi, a mai adăugat oficialul ungar, avertizând că, dacă rolul Europei pe scena mondială intră în declin, "birocraţia de la Bruxelles" ar putea opta pentru intensificarea eforturilor de centralizare, iar "Europa centrală trebuie să fie în poziţia de a se opune unor astfel de eforturi contrare propriilor interese".

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

Partenerii noștri