Live

Erdogan vrea o nouă Constituție a Turciei, cu doi ani înaintea alegerilor prezidențiale și generale

Data publicării:
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Foto: Profimedia Images

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan a declarat, luni, că este în favoarea unei noi Constituţii, o afirmație surprinzătoare făcută cu doi ani înaintea alegerilor care se anunţă complicate pentru actualul şef al statului turc, transmite AFP.

"Este clar că la baza problemelor Turciei se află Constituţiile scrise de pucişti începând din anii 1960 (...) A sosit poate timpul ca Turcia să redeschidă dezbaterea privind o nouă Constituţie", a afirmat preşedintele Erdogan, la Ankara, în timpul unei conferinţe de presă după o şedinţă de guvern.

"Am putea adopta măsuri în această direcţie dacă ajungem la un acord" cu partidul ultranaţionalist MHP - aliatul său -, a adăugat preşedintele. El a precizat că orice proiect de Constituţie va fi supus referendumului.

Erdogan a iniţiat deja în 2017 o revizuire profundă a actualei Constituţii, care datează din 1982, şi care a fost elaborată în urma unei lovituri de stat militare. Conform acestor modificări constituţionale, validate prin referendum, Turcia a trecut de la un regim parlamentar la un sistem prezidenţial care a extins considerabil atribuţiile şefului statului.

Declaraţiile de luni vin într-un moment în care o serie de analişti politici şi adversari consideră că preşedintele Erdogan intenţionează să grăbească organizarea următoarele alegeri prezidenţiale şi legislative, programate pentru 2023. Preşedintele a negat însă aceste speculaţii.

Organizarea unui referendum constituţional i-ar permite preşedintelui Erdogan să se regrupeze pe scena politică. Deşi continuă să fie cel mai popular politician al ţării, cota popularităţii sale a scăzut în ultimii ani din cauza dificultăţilor economice în creştere.

La alegerile prezidenţiale şi legislative desfăşurate în 2018, preşedintele Erdogan a fost reales cu un scor confortabil. Partidul său nu a reuşit însă să câştige majoritatea absolută care i-ar fi permis să guverneze singur. În prezent, formaţiunea sa AKP exercită guvernarea într-o coaliţie informală cu MHP, formaţiune condusă de Devlet Bahceli, cândva unul din cei mai aprigi rivali ai săi.

Erdogan a pierdut alegerile municipale din 2019 la Istanbul şi Ankara, oraşe pe care conservatorii turci le controlau de un sfert de secol.

În vârstă de 66 de ani, Recep Tayyip Erdogan se află la putere din 2003, mai întâi ca prim-ministru şi apoi, din 2014, ca preşedinte. Conform prevederilor actualei Constituţii, el poate rămâne în această funcţie până în 2028.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Erdogan spune că Biden a făcut o „mare eroare” să permită Ucrainei să lovească Rusia cu rachete americane ATACMS

Erdogan l-a sunat pe Trump să-l felicite. „Copilul neascultător al NATO” vrea să dezvolte cooperarea cu SUA

Erdogan vrea să slăbească influența Rusiei în fostele state sovietice din Asia Centrală prin unitatea „lumii turcice”

Lavrov îl ceartă pe Erdogan pentru ajutorul oferit Ucrainei: „Nu poate decât să ne surprindă”

Partenerii noștri