Live

„El este turcul alb”. Politicianul care îl imită pe Erdogan pentru a-l distruge pe... Erdogan

Data publicării:

Muharrem Ince (54 de ani), un parlamentar revoluţionar din tabăra secularistă puternică din Turcia, a dat un nou suflu unei opoziţii obosite înainte de alegerile decisive din 24 iunie, prezidenţiale şi parlamentare, atrăgând mulţimi masive la mitingurile sale, colorate cu selfie-uri, dansuri şi cântece pe scenă, relatează agenţia dpa, citată de Agerpres.

Muharrem Ince



Ince recurge la o retorică populistă efectiv la fel ca preşedintele Recep Tayyip Erdogan, promiţând sfârşitul a ceea ce el numeşte „domnia unui singur om'' şi abordarea problemelor economice.

Spirit vioi, Ince parcurge scena atacându-l violent pe Erdogan în discursuri virulente ce au drept ţintă costisitorul palat prezidenţial şi exprimând preocupări în legătură cu şomajul puternic şi declinul normelor democratice.

Ince a fost parlamentar timp de 15 ani, din partea principalului partid de opoziţie din Turcia, CHP, şi aparţine aripii mai naţionaliste a formaţiunii. El este renumit pentru discursurile sale aprinse din parlament şi pentru campania sa împotriva planului lui Erdogan privind extinderea puterilor prezidenţiale în cadrul unui referendum în 2017.

Fost profesor de fizică la liceu, Ince este originar din provincia Yalova, de la Marea Marmara. Este căsătorit şi are un copil.

Muharrem Ince a pierdut două curse în faţa lui Kemal Kilicdaroglu, actualul lider al partidului, în 2014 şi 2018.

El promite să reducă inegalităţile, să inverseze fluxul de emigrare a specialiştilor din Turcia, să reformeze sistemul educaţiei şi să ofere drepturi sporite minorităţilor, inclusiv etnicilor kurzi şi alewi.

Ani de zile, CHP (Partidul Republican al Poporului, social-democrat) nu a reuşit să-l înfrunte pe Erdogan, care încă se bucură de sprijin puternic în centrul conservator anatolian.

Cu toate acestea, sondajele de opinie sugerează că Erdogan, pentru prima dată în cei 16 ani de putere a sa, se confruntă cu o reală provocare. Guvernul lui Erdogan, aliat cu două partide ultranaţionaliste, riscă să-şi piardă majoritatea în parlament, iar preşedintele ar putea ajunge cu Ince în cel de-al doilea tur de scrutin prezidenţial, pe 8 iulie, potrivit sondajelor.

În primele 40 de zile ale campaniei sale, Ince a participat la peste 70 de mitinguri electorale. Promiţând că va fi un preşedinte bipartizan, Ince a afirmat că doreşte să mute biroul prezidenţial la simbolica reşedinţă Palatul Cankaya, folosită de către Mustafa Kemal Ataturk, şi să transforme palatul prezidenţial al lui Erdogan din Ankara, care are 1.150 de încăperi, într-un centru pentru educaţie.

Ince a promis, de asemenea, să pună capăt polarizării din societatea divizată din Turcia.

El l-a vizitat pe Selahattin Demirtas, candidatul prezidenţial din detenţie al partidului prokurd HDP, în celula lui din închisoare. Erdogan îl consideră pe Demirtas drept „terorist''.

În cursul unui rar miting la miezul nopţii, pe 9 iunie, în cartierul Kadikoy din Istanbul, un bastion al electoratului secularist, Ince îşi sufleca mânecile în timp ce-şi rostea discursul foarte critic la adresa lui Erdogan şi păşea pe scenă.

El a ajuns la locul mitingului în Kadikoy după un marş de 2,5 km care a atras mulţimi imense, de la grupuri de suporteri ai fotbalului la oameni care salutau de la balcoanele lor înainte de masa de Sahur, dinainte de ivirea zorilor.

La un miting, Ince a mers cu bicicleta până la scenă. A cântat, a dansat şi a făcut selfie la un alt miting. În drum spre un miting în provincia sudică Osmaniye pe 20 mai, Ince a oprit maşina cu care circula, s-a urcat pe un tractor şi l-a ajutat pe un fermier să-şi strângă recolta.

„Erdogan este turcul alb. Eu sunt coloratul Turciei. Erdogan este din palat, eu sunt săracul. Erdogan este unul care ţine prima pagină a ziarelor, eu sunt omul care se luptă cu şefii. Erdogan este susţinătorul statu-quo-ului, eu sunt reformatorul'', declara Ince la un miting electoral pe 6 iunie la Istanbul.

Apoi, el a apelat la principala preocupare din societatea turcă. „De ce a decis Erdogan să organizeze alegeri anticipate? Pentru că o criză economică bate la uşa noastră, şi el ştie. Acest om obosit nu poate surmonta această criză. Ne îndreptăm spre faliment. Turcia are nevoie de sânge proaspăt'', afirma Ince. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Antony Blinken s-a întâlnit cu Erdogan la Ankara. Îngrijorări la Washington, legate de reapariția Statului Islamic în Siria

Jocul riscant dus de Erdogan în Siria. Ce are de câștigat Turcia după ofensiva rebelilor și căderea orașului Alep

Erdogan, reacție după ciocnirile dintre armata Israelului și „Căștile albastre” din Liban: Imaginea ONU este rușinoasă

Furie în Turcia după ce mai multe femei au fost ucise cu brutalitate. Erdogan e forțat să întărească legea penală

Partenerii noștri