Live

Video Dronele ucrainene ar fi lovit și avariat fregata Amiral Makarov, mândria Flotei Ruse de la Marea Neagră. Momentul atacului

Data actualizării: Data publicării:
Fregata Amiral Makarov, mândria Flotei Ruse de la Marea Neagră, a fost lovită în timpul atacului cu drone din Sevastopol din weekend. FOTO: Profimedia Images

Fregata Amiral Makarov, mândria Flotei Ruse de la Marea Neagră, a fost lovită în timpul atacului cu drone din Sevastopol din weekend, scrie The Guardian. Pe rețelele sociale au fost făcute publice înregistrări video în care se văd drone maritime, care atacă nave ale Flotei rusești din Marea Neagră în Sevastopol, din peninsula Crimeea, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Fregata a fost una dintre cele trei nave rusești care au fost lovite sâmbătă. 

Mai multe drone au lovit navele la ora 4.20 dimineața. 

Oficialii ucraineni au transmis că nu este clar dacă fregata a fost grav avariat sau doar a suferit pagube minore. Mai multe rapoarte neconfirmate oficial au transmis că sistemele radar ale navei au fost distruse.

Pe rețelele sociale au fost distribuite imagini video în care sunt surprinse explozii puternice în partea de sud a Sevastopolului, într-o zonă în care se află școala de marină rusă.

GeoConfirmed, un grup de voluntari care cartografiază războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a publicat înregistrări video în care se văd drone maritime, care atacă nave ale Flotei rusești din Marea Neagră în Sevastopol. Unul dintre videoclipurile publicate arată un presupus atac asupra unei fregate rusești din clasa Amiral Grigorovici, și "doar Amiral Makarov se potrivește cu această clasă", afirmă grupul de voluntari. Filmarea se oprește când drona pare să aibă un impact asupra navei, probabil că aceasta a explodat, mai susține GeoConfirmed.

O altă înregistrare video arată un atac asupra unui "dragor de mine rusesc din clasa Natia". Potrivit GeoConfirmed, 6-8 drone maritime au fost folosite pentru a ataca flota rusă.

Un jurnalist ucrainean, Andriy Tsaplienko, a făcut publice imagini filmate de o dronă în acțiune în largul coastei Crimeei, susținând că fregata a fost avariată împreună cu cel puțin alte două nave care transportă rachete de croazieră Kalibr, inclusiv o navă de transport. „Sunt șanse mari ca mai multe nave să nu fie doar avariate, ci și scufundate”, a scris el.

Andriy Zagorodnyuk, fost ministru al apărării al Ucrainei, a descris atacul de sâmbătă drept „un atac interesant”: „Nu este ca și cum o singură rachetă lovește o țintă. Este coordonat. O serie de drone aeriene și maritime atacă sistemul de apărare rus”, a spus el pentru Guardian. 

Zagorodnyuk a spus că a fost surprins de faptul că dronele aveau „o conexiune video de a transmite imagini în direct destul de puternică”. Au putut să înregistreze atacul, în ciuda faptului că acționau la mai mult de 100 de mile de coasta ucraineană. „Este remarcabil că acest lucru se poate face pe această distanță”, a observat el. În schimb, dronele kamikaze iraniene care au atacat Kievul în urmă cu două săptămâni erau mai rudimentare și „au zburat orb”, a remarcat el.

Ministerul Apărării de la Moscova a declarat că Ucraina a folosit nouă drone aeriene și șapte maritime, și că unele au fost interceptate, inclusiv de un elicopter rus. Nu a făcut însă nicio mențiune despre fregata Amiral Makarov.

Duminică, Moscova a declarat că dronele au fost găsite și sunt analizate, învinuind Marea Britanie pentru atac, pe motiv că ar fi operațiunile din portul Ochakiv, din sudul Ucrainei. Marea Britanie a respins aceste acuzații.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Zaharova vine cu noi acuzații nefondate la adresa Chișinăului. Ce a declarat acum purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe

Maia Sandu confirmă că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al Republicii Moldova

Rusia a atacat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone, în dimineața de Crăciun. Zelenski: Ce poate fi mai inuman?

Rămășițele unui pui de mamut, vechi de 50.000 de ani, sunt expuse în Rusia

Partenerii noștri