Live

Live Text Război în Ucraina. Kuleba: Masacrul de la Bucha e doar vârful aisbergului. La Borodianka ar fi fost uciși mai mulți civili

Data actualizării: Data publicării:
Mascarul din Bucha. Rușii au ucis sute de ucraineni civili, în timpul retragerii din zonele apropiate Kievului. Foto: Profimedia Images

Bucha va rămâne în memoria tuturor drept scena unui masacru. Peste 400 de localnici au fost, pur și simplu, executați de forțele ruse aflate în retragere, iar președintele Volodimir Zelenski spune că este vorba despre un genocid comandat într-un război de anihilare. NATO vorbește despre acte „oribile” și „absolut inacceptabile”, Germania cere să se facă lumină asupra „crimelor comise de armata rusă” împotriva civililor, în timp ce Franța spune că autoritățile ruse vor trebui să răspundă pentru aceste crime. Imaginile din satelit arată că rușii ar fi pregătit o groapă comună în Bucha încă din data de 10 martie. Între timp, au continuat bombardamentele rusești în Harkov și Nikoalev, cel puțin opt oameni au murit.

Live Textul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.

Sursa: Institute for The Study of War

SUA: Rusia probabil va ataca cu zeci de mii de soldați în estul Ucrainei

ACTUALIZARE ORA 23:47 Rusia își accelerează campania împotriva zonei de est a Ucrainei, planurile probabil fiind de a „desfășura zeci de mii de soldați” în acea regiune, a spus Casa Albă luni, în contextul în care lucrează cu aliații săi să anunțe noi sancțiuni împotriva Moscovei, transmite Reuters.

De asemenea, consilierul pe securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a declarat luni reporterilor că imaginile din Bucha, orașul recent recapturat de trupele ucrainene după regruparea forțelor ruse, erau tragice și șocante.

SUA sprijină procurori internaționali care adună dovezi privind atrocitățile din Ucraina

ACTUALIZARE 21:55 SUA sprijină o echipă de procurori internaționali care să adune dovezi ale atrocităților din Ucraina, relatează Reuters.

Statele Unite, la cererea Ucrainei, sprijină o echipă multinațională de procurori internaționali din regiune pentru a ajuta la colectarea și analizarea dovezilor atrocităților comise de trupele rusești, a declarat luni Departamentul de Stat.

„Urmărim și documentăm atrocitățile și împărtășim informații cu instituțiile care lucrează pentru a-i face pe cei responsabili să răspundă pentru faptele lor”, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.

Ucraina: Rusia pregătește un atac pentru a cuceri Harkov

ACTUALIZARE 21:43 Ucraina spune că Rusia se pregătește să lanseze un atac în estul Ucrainei pentru a cuceri orașul Harkov și a înconjura prima linie din estul Ucrainei, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Oleksandr Motuzianik, a mai spus că Rusia atacă în prezent orașele Rubijne și Popasna din regiunea Lugansk, în timp ce pregătește un atac asupra orașului Severodonețk și continuă eforturile de cuceri Mariupol.

Reuters nu a putut verifica afirmațiile lui Motuzianik.

El a adăugat că forțele ruse au înființat unități medicale pentru a se pregăti pentru o potențială creștere a victimelor militare.

Kuleba: Masacrul de la Bucha e doar vârful aisbergului

ACTUALIZARE 21:40 Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a spus că masacrul civililor din orașul Bucha este doar „vârful aisbergului”.

La o conferință de presă comună cu ministrul de externe britanic, Liz Truss, el a spus că „ororile din Bucha, Mariupol și alte locuri” necesită „sancțiuni dure din partea G7 și ale UE.

Kuleba a cerut ca sancțiunile „cele mai severe” să fie impuse Rusiei și a cerut expulzarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU.

Ororile pe care le-am văzut în Bucha sunt doar vârful aisbergului tuturor crimelor au fost comise de armata rusă. Jumătățile de măsură nu mai sunt suficiente. Cer cele mai severe sancțiuni în această săptămână, aceasta este pledoaria victimelor violurilor și crimelor. Dacă aveți îndoieli cu privire la sancțiuni, mergeți mai întâi la Bucha”, a spus el.

Procurorul general al Ucrainei: Situația în Borodianka este mai rea decât la Bucha

ACTUALIZARE 20:20 Procurorul general al Ucrainei, Irina Venediktova, a declarat că orașul Borodianka va fi cel mai grav afectat de invazia rusă în regiunea Kiev.

Vorbind la televiziunea națională, Venediktova a spus că numărul victimelor din Borodianka, la aproximativ 23 km vest de Bucha, este mai mare decât oriunde altundeva, dar nu a oferit detalii suplimentare, potrivit The Guardian.

Putem vorbi de regiunea Kiev, pentru că ieri am avut acces la aceste teritorii și lucrăm în prezent în Irpin, Bucha, Vorzel. De fapt, cea mai rea situație în ceea ce privește victimele civile este în Borodianka”, a spus ea.

Noi atacuri de artilerie ruse asupra oraşului Harkov

ACTUALIZARE 20:16 Forţele armate ucrainene au anunţat luni că oraşul asediat Harkov, din estul Ucrainei, este vizat în continuare de atacuri de artilerie ruse, relatează dpa, citată de Agerpres.

Există de asemenea probabilitatea ca atacuri aeriene şi cu rachete să fi lovit ţinte civile în Harkov, a anunţat Statul Major al armatei ucrainene.

Totodată, Rusia şi-a întărit apărarea aeriană pentru trupele sale aflate în regiunea Harkov, precum şi pentru oraşul Belgorod, aflat de partea rusă a frontierei.

Un depozit de combustibil a ars în Belgorod săptămâna trecută. Rusia a acuzat Ucraina că a întreprins un atac cu elicopterul asupra acestui depozit.

Statul Major al armatei ucrainene a declarat că monitorizează în continuare mişcările trupelor ruse care au fost respinse din suburbiile Kievului spre Belarus, în nord.

Din Belarus, aceste unităţi s-ar deplasa în continuare către Rusia, cu scopul probabil de a fi folosite din nou în luptele din estul Ucrainei.

Lista soldaților ruși acuzați că sunt implicați în masacrul de la Bucha

ACTUALIZARE 20:15 Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni, pe pagina lor web, datele personale ale circa 1.600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucha din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar, transmite agenţia EFE.

Lista corespunde soldaţilor din a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse, acuzată de Kiev că este implicată în uciderea a peste 340 de civili în oraşul Bucha. Imagini filmate după retragerea trupelor ruse arată civili morţi pe străzi, unii dintre ei cu mâinile legate sau îngropaţi în gropi comune.

Zelenski, discurs în Parlamentul României

ACTUALIZARE 20:12 Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a susținut un discurs în Parlamentul României. El s-a declarat convins că România va participa la refacerea ţării sale după război şi a adăugat că doreşte un dialog pentru susţinerea minorităților din cele două ţări.

Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie pentru impunerea dreptăţii. Sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la programele pentru refacerea Ucrainei după război. Vom propune partenerilor noştri să preia refacerea unor regiuni care au fost distruse de Rusia. Potenţialul nostru, puterea noastră internă este mare, dar avem nevoie de ajutor pentru a reface viaţa în Ucraina, a spus Zelenski.

Armata rusă, acuzată că instalează mine „inteligente” în Ucraina

ACTUALIZARE 20:10 Atunci când se retrage din unele zone, armata rusă instalează „capcane explozive” interzise de dreptul internaţional, inclusiv în depozite de alimente, locuinţe private şi în cadavre omeneşti, a acuzat, luni, Ministerul de Externe de la Kiev. Este vorba despre mine terestre „inteligente”, concepute în aşa fel încât să detecteze prezenţa unor ţinte pe o rază de 16 metri în jurul lor şi să explodeze la înălţimea ochilor, gâtului sau picioarelor, susține organizația guvernamentală Handicap Internațional, care militează pentru interzicerea minelor terestre.

Biden îl numește pe Putin „criminal de război”

ACTUALIZARE 17:58 Președintele american Joe Biden l-a numit luni pe președintele rus Vladimir Putin „criminal de război” și a spus că va cere un proces pentru crime de război.

„S-ar putea să vă amintiți că am fost criticat pentru că l-am numit pe Putin criminal de război. Ei bine, adevărul este că ați văzut ce s-a întâmplat în Bucha. Acest lucru arată că este un criminal de război. Dar trebuie să adunăm informațiile. Trebuie să continuăm să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a continua lupta și trebuie să obținem toate detaliile, astfel încât acesta să poată fi un proces real - să avem un proces pentru crime de război. Tipul ăsta e o brută și ceea ce se întâmplă în Bucha este scandalos și toată lumea a văzut”, a spus Biden reporterilor la aterizarea la Washington, DC.

Biden a mai spus că va anunța în curând noi sancțiuni. 

Luni, un înalt oficial american al apărării a declarat că SUA consideră că Rusia și-a repoziționat aproximativ două treimi din forțele sale din jurul Kievului, multe dintre ele consolidându-se în Belarus. Ei anticipează că vor fi redirecționate către estul Ucrainei , dar acest lucru nu este încă confirmat.

Volodimir Zelenski s-a dus să vadă cu ochii lui masacrul de la Bucha: „Să arătați lumii ce face Federația Rusă aici”

ACTUALIZARE 17:50 Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mers luni în orașul Bucha, acolo unde cadavrele a sute de civili au fost găsite împrăștiate pe străzi, după ce armata rusă s-a retras. A fost pentru prima oară de la începutul războiului când președintele ucrainean a ieșit din Kiev.

Președintele ucrainean a purtat o vestă antiglonț și a fost însoțit de personal militar. Vizibil marcat de ceea ce a văzut, el a vorbit cu localnicii și a inspectat drumul pe care o coloană rusă a fost prinsă în ambuscadă.  „Vrem cu adevărat ca voi să arătați lumii ce s-a întâmplat aici, ce au făcut forțele ruse, ce a făcut Federația Rusă în Ucraina pașnică”, a declarat președintele reporterilor.

Președintele Volodimir Zelenski a vizitat personal localitatea Bucha Foto: Profimedia Images

Ministrul rus de externe spune că masacrul de la Bucha este „un atac fals” cu imagini „înscenate”

ACTUALIZARE 17:40 Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că masacrul de la Bucha este un „atac fals”, cu imagini „înscenate”, care e menit să submineze Rusia.

Cum a prezentat presa rusă masacrul de la Bucha. De la „imagini fake” la „crime ale naziștilor”. Editorial șocant publicat de RIA

ACTUALIZARE 16:43 Rusia neagă atrocitățile din orașul ucrainean Bucha, unde sute de civili au fost uciși și aruncați în gropi comune. Presa rusă de stat a spus despre imagini că sunt „falsuri”, iar ulterior a acuzat „naziștii ucraineni” că ar fi ucis oameni. Într-o emisiune la mass media de stat, rușii au spus că crimele au fost planificate de Marea Britanie.

Totodată, un editorial șocant a fost publicat de presă oficială rusă RIA Novosti, semnat de politologul și filosoful rus Timofei Sergeitsev, care spune că Ucraina nu poate exista ca stat național și că ucrainenii trebuie denazificați: „o țară denazificată nu poate fi suverană.”

Citește și Putin a semnat decretul prin care le este interzis accesul în Rusia cetățenilor din țările considerate „neprietenoase” de Moscova

Kremlinul respinge acuzaţiile privind masacrul de la Bucha

ACTUALIZARE 16:10 Kremlinul respinge „categoric” orice acuzaţie legată de uciderea civililor în oraşul ucrainean Bucha şi afirmă că acuzaţiile ucrainene în această privinţă ar trebui tratate cu o marjă de îndoială.

„Respingem toate acuzaţiile în acest sens”, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în conferinţa sa de presă zilnică, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Rusia a minat peste 80.000 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean

ACTUALIZARE 16:06 O suprafață de peste 80.000 de kilometri pătraţi din teritoriul ucrainean a fost minată până acum de armata rusă, potrivit Ministerului de Externe de la Kiev. Mai mult de 62.000 de kilometri pătraţi au fost minaţi de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie.

Mărturii cutremurătoare din Bucha

ACTUALIZARE 16:05 O locuitoare a orașului ucrainean Bucha spune că și-a găsit soțul mort și mutilat într-un subsol, după aproape două săptămâni de groază și incertitudine.

Crucea Roșie nu reușește să ajungă la Mariupol din cauza condițiilor de securitate

ACTUALIZARE 15:51 Încercările Comitetului Internațional al Crucii Roșii de a ajunge în orașul ucrainean asediat Mariupol au eșuat din nou luni, a declarat un purtător de cuvânt pentru CNN.

„Din cauza condițiilor de securitate, echipa noastră nu a putut ajunge astăzi la Mariupol”, au spus aceștia într-un comunicat. Echipa a încercat să intre în oraș de sâmbătă pentru a oferi ajutor umanitar și pentru a facilita evacuările civililor care au rămas în orașul bombardat și asediat de ruși. Civilii nu au apă, electricitate sau căldură.

Ambasadorul SUA la ONU vrea excluderea Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului

ACTUALIZARE 15:35 Participarea Rusiei în Consiliul Drepturilor Omului „este o farsă” şi este momentul ca Adunarea Generală a ONU să suspende această ţară din forul Organizaţiei Naţiunilor Unite, a declarat, luni, ambasadorul SUA la ONU, Linda Thomas-Greenfield, într-o conferinţă de presă la Bucureşti.

Ea a adăugat că „atacurile brutale, îngrozitoare asupra civililor, documentate ieri de jurnalişti în Bucea, au şocat o lume întreagă şi au trezit-o la realitate”, arătând că „membri ai forţelor ruse au comis crime de război în Ucraina”.

Thomas-Greenfield a vorbit despre demersurile care se vor face pentru a suspenda Rusia din Consiliul Drepturilor Omului.

Trupele ruse nu mai ocupă nicio așezare în regiunea Sumî

ACTUALIZARE 15:30 Guvernatorul regiunii Sumî, care se află la nord și la est de Kiev și Cernihiv, spune că trupele ruse nu mai ocupă nicio așezare în regiune.

Citește și Violul, ca armă a Rusiei în Ucraina. „Mă tem că poveștile pe care le aflăm acum sunt doar vârful aisbergului”

Germania nu va interzice imediat importurile de energie din Rusia

ACTUALIZARE 14:43 Berlinul nu va impune un embargo imediat asupra energiei ruse, în ciuda atrocităților din Ucraina, spune ministrul german al economiei, Robert Habeck, potrivit BBC. Habeck a precizat însă că cea mai mare economie a Uniunii Europene lucrează pentru a opri importurile de energia din Federația Rusă.

Citește și Reuters: Recruți din Donbas, fără antrenament, aruncați direct în luptă, cu puști din al Doilea Război Mondial

Primărița unui sat de lângă Kiev, ucisă împreună cu familia și aruncată într-o groapă comună

ACTUALIZARE 13:56 Corespondentul BBC, Yogita Limaye, transmite că în apropiere de Bucha, locul în care armata rusă a masacrat aproape 400 de civili, au fost descoperite și alte gropi comune în care au fost aruncate corpurile unor ucraineni uciși. 

„În drum spre Bucha, lângă Kiev, în satul Matuzhin, am trecut pe lângă case distruse în pădurea din apropiere.

Am fost duși să vedem un mormânt puțin adânc, unde patru cadavre erau vizibile. Oficialii ucraineni ne-au spus că ar putea fi mai multe.

Cadavrele au fost identificate ca fiind ale primarului Olga Sohnenko, ale soțului și fiului ei. Al patrulea nu a fost încă identificat.

Un mort și cinci răniți în Nikolaev, după un atac rusesc. În Harkov șapte persoane au fost ucise

ACTUALIZARE 13:10 Oleksandr Syenkevych, primarul orașului Nikolaev, din sudul Ucrainei, a declarat pentru CNN că o persoană a fost ucisă și alte cinci au fost rănite în urma unor lovituri cu rachete luni dimineață.

Atacurile au avut loc la scurt timp după ora locală 7:00. Una dintre bombe a lovit un spital.

Autoritățile din regiunea Harkov au declarat că șapte persoane au fost ucise și 34 de persoane, inclusiv trei copii, au fost rănite în urma bombardamentelor de peste noapte în districtul Sloboda din Harkov.

Josph Borrell: UE condamnă masacrul din Bucha și discută de urgență noi sancțiuni contra Moscovei

ACTUALIZARE 12:55 Uniunea Europeană discută de urgenţă noi sancţiuni împotriva Moscovei, după descoperirea cadavrelor unor civili în regiunea Kievului, mai ales la Bucha, a transmis luni şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

„UE condamnă în termenii cei mai puternici atrocităţile raportate comise de forţele armate ruse în mai multe oraşe ucrainene ocupate, care acum au fost eliberate", a adăugat Borrell într-un comunicat.

Un nou pachet de sancţiuni se află în discuţie, însă pentru adoptarea de noi măsuri este necesară unanimitatea. Preşedintele francez Emmanuel Macron a evocat luni sancţiuni individuale şi măsuri privind cărbunele şi petrolul, însă nu a menţionat achiziţiile de gaz, subiect care îi divizează pe europeni.

Cancelarul german Olaf Scholz a cerut şi el duminică noi sancţiuni după descoperirea cadavrelor unor civili la Bucha, în apropiere de Kiev, crime imputate armatei ruse pe care el le-a calificat drept 'crime de război'.

Polonia cere o comisie internațională de anchetă privind „genocidul” din Ucraina

ACTUALIZARE 12:28 Premierul polonez Mateusz Morawiecki a făcut apel luni la crearea unei comisii internaţionale de anchetă asupra „genocidului” comis, în opinia sa, de armata rusă în oraşe din Ucraina, printre care şi Bucea, în apropiere de capitala Kiev, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Aceste masacre sângeroase comise de ruşi, de soldaţi ruşi, merită să fie numite ca atare. Este un genocid, iar acesta trebuie judecat”, a declarat presei şeful guvernului de la Varşovia.

„De aceea propunem crearea unei comisii internaţionale pentru anchetarea acestei crime de genocid”, a adăugat el.

O astfel de comisie este „indispensabilă dacă vrem să cunoaştem adevărul despre amploarea crimelor fasciste ruse”, a mai spus Morawiecki.

Premierul polonez a cerut de asemenea noi sancţiuni ale Occidentului împotriva Rusiei şi l-a comparat pe preşedintele rus Vladimir Putin cu dictatori sângeroşi din trecut.

„Sunt necesare sancţiuni clare şi hotărâte. Actualele sancţiuni nu funcţionează”, a declarat Morawiecki, adresându-i-se în special preşedintelui francez Emmanuel Macron.

„Domnule preşedinte Macron, de câte ori aţi negociat cu Putin şi ce aţi obţinut? Nu dezbatem şi nu negociem cu criminalii. Criminalii trebui combătuţi”, a spus el.

„Nimeni nu a negociat cu Hitler. Aţi negocia cu Hitler, cu Stalin, cu Pol Pot?”, a mai declarat premierul polonez, acuzându-i pe unii lideri europeni de „tergiversări” şi de „limbaj de lemn”.

„Nu vocile oamenilor de afaceri germani, ale miliardarilor germani, care probabil vă împiedică să acţionaţi, ar trebui să se audă puternic la Berlin astăzi, ci vocile femeilor şi copiilor nevinovaţi. Vocile celor care sunt asasinaţi”, a afirmat el, adresându-i-se de această dată cancelarului german Olaf Scholz.

Imaginile cu zeci de cadavre în gropi comune sau pe străzile din jurul capitalei ucrainene apărute în weekend, după retragerea rusă, au revoltat ţările occidentale.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat duminică Rusia de comiterea unui „genocid” în Ucraina, la o zi după descoperirea a numeroase cadavre la Bucea.

Vereșciuk: Coridorul de evacuare din Mariupol va funcționa luni

ACTUALIZARE 12:04 Un coridor umanitar din orașul asediat Mariupol din sudul Ucrainei va fi în funcțiune luni, în ciuda întârzierilor și dificultăților de menținere a rutei deschise pentru evacuare, a anunțat vicepremierul Irina Vereșciuk, potrivit CNN.

„Traseul va funcționa pentru transportul privat. Cincisprezece autobuze de evacuare au plecat deja din Zaporojie către Mariupol”, a anunțat Vereșciuk.

Duminică, șapte autobuze însoțite de o delegație a Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) au ajuns la Manhush, o localitate din apropiere de Mariupol, iar reprezentanții CICR intenționează să continue deplasarea către orașul-port de la Marea Azov.

În cazul în care convoiul însoțit de delegația Crucii Roșii ajunge la Mariupol, acesta ar fi primul caz de evacuare organizată cu autobuze din orașul bombardat din sudul Ucrainei.

„Vom continua, de asemenea, să evacuăm oamenii din Severodonețk, Popasna, Lisichansk, Rubijne și din satul Nyzhnie din Lugansk”, a spus Vereșciuk, referindu-se la comunitățile din estul Ucrainei care au fost afectate de lupte intense și de bombardamente.

„Ocupanții încalcă în mod constant încetarea focului și trag asupra convoaielor umanitare din regiunea Luhansk. În ciuda acestui fapt, polițiștii curajoși, militarii și șoferii continuă să ajute comunitatea locală cu evacuarea, sub comanda șefului administrației regionale din Luhansk”, a adăugat vicepremierul ucrainean.

Macron spune că va discuta „în special cu Germania” pentru noi sancțiuni împotriva Rusiei

ACTUALIZARE 11.40 Preşedintele francez Emmanuel Macron s-a declarat luni „favorabil” ca Uniunea Europeană să decidă noi sancţiuni împotriva Rusiei, evocând petrolul şi cărbunele, după descoperirea a sute de corpuri de civili în regiunea Kievului, de unde s-au retras trupele ruse la sfârşitul săptămânii trecute, în special la Bucha, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Ceea ce s-a petrecut la Bucha necesită un nou set de sancţiuni şi măsuri foarte clare”, a declarat preşedintele francez la France Inter. „Aşadar, ne vom coordona cu partenerii noştri europeni, în special cu Germania” în „zilele următoare”, a adăugat el, menţionând sancţiuni individuale şi măsuri cu privire la „cărbune şi petrol”.

Pe fondul a „ceea ce se întâmplă în special la Mariupol, trebuie să transmitem semnalul că demnitatea noastră colectivă şi valorile noastre sunt ceea ce apărăm”, a spus în continuare Emmanuel Macron, întrebat cu privire la Ucraina în calitate de preşedinte în exerciţiu şi nu în cea de candidat la preşedinţie.

Citește și: Preţul gazelor a crescut în contextul în care UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Zecii de mii de civili sunt încă blocați în Mariupol, fără electricitate, apă sau gaz

ACTUALIZARE 11.20 Zeci de mii de civili sunt încă blocați în Mariupol, oraș rămas fără electricitate, apă curentă sau gaz. Eforturile numeroase de a deschide coridoare pentru distribuirea ajutoarelor și evacuarea rezidenților au eșuat. Pentru cei care au reușit să scape, suferința este departe de a se fi încheiat, mai ales pentru copiii lor, scrie BBC.

Nadia Denysenko și copiii ei au reușit să scape după trei săptămâni din orașul bombardat continuu. Au stat în frig, în apartamentul lor rămas fără geamuri după ce un obuz a explodat în apropiere. Zile întregi au avut foarte puțin de mâncare și aproape nimic de băut. Primul lucru pe care l-au făcut după ce au scăpat din oraș a fost să cumpere pâine, cârnați și apă. 

"Am fost atât de fericiți că avem apă îmbuteliată. Am terminat-o în câteva secunde", a spus Nadia, amintindu-și momentul în care s-a simțit într-o oarecare siguranță cu cei doi fii ai săi, de 14 și cinci ani, și fiica de 12 ani. "Când a început războiul, fiul meu cel mic a spus: <Mamă, mi-ar plăcea să iau niște pâine>".

Povestea ei este doar un exemplu din miile asemănătoare care arată curajul incredibil de care au dat dovadă ucrainenii în mijlocul unei tragedii imense. Nopțile stăteau în subsoluri, în adăposturi. De obicei se trezeau la 05:00 din cauza exploziilor puternice.

Ministerul Apărării din Marea Britanie: Rusia își reorientează ofensiva în Donbas, cu mercenari Wagner

ACTUALIZARE 10.00. Forțele militare ruse „continuă să se consolideze și să se reorganizeze în timp ce își reorientează ofensiva în regiunea Donbas din estul Ucrainei”, a transmis luni Ministerul Apărării din Regatul Unit, citat de CNN.

„Trupele ruse, inclusiv mercenari de la compania militară privată Wagner, care au legături cu Rusia, sunt mutate în zonă”, a precizat Ministerul britanic al Apărării.

Informația vine în contextul în care oficiali americani au declarat că Rusia și-a revizuit strategia de război în Ucraiba pentru a se concentra pe încercarea de a prelua controlul asupra Donbas și a altor regiuni din est. Oficialii britanici au remarcat în ultima săptămână că luptătorii din grupul de mercenari Wagner vor fi probabil folosiți de Rusia, în mare parte din cauza moralului scăzut în rândul forțelor ruse și a blocării invaziei.

Ucrainenii își plâng rudele pe marginea gropii comune din Bucha, vizibilă chiar și din satelit

ACTUALIZARE 09.00. Prezentă în Bucha, o echipă CNN a surprins imaginile suferinței ucrainenilor care își caută rudele despre care nu știu nimic de săptămâni întregi.

Unul dintre ei este Vladimir. Stă pe marginea gropii comune din Bucha și își strigă suferința, cu mâinile îndreptate spre cer.

„Frate, te căutăm de atâta vreme”, spune el, izbucnind în lacrimi. Fratele său, Dmitri, a fost dat dispărut de aproximativ o săptămână, iar vecinii i-au spus lui Vladimir că ar putea fi înmormântat aici. „Am crezut că ești în viață”, strigă Vladimir, care crede că fratele lui poate fi îngropat acolo.

În interiorul mormântului, se văd cadavrele îngrămădite unul peste altul, majoritatea în pungi negre, dar unele descoperite. Doar unele trupuri sunt îngropate. O echipă CNN a văzut cel puțin o duzină de cadavre în groapa comună, dar pământul arată ca și când ar fi fost săpat de curând, ceea ce suferează că este posibil ca multe altele să fie dedesubt.

Groapă comună în Bucha. Foto: Profimedia Images

Rusia mobilizează alți 60.000 de soldați, potrivit armatei ucrainene

ACTUALIZARE 08.44 Rusia a lansat o „mobilizare ascunsă” a aproximativ 60.000 de militari pentru a reface unitățile pierdute în timpul invaziei din Ucraina, susține armata Kievului, în raportul operațional publicat luni dimineața, potrivit BBC și The Guardian.

„Forțele Armate ale Federației Ruse intenționează să angajeze aproximativ 60.000 de oameni în timpul mobilizării”, a anunță statul major al forțelor armate ucrainene, adăugând că în procesul de selecție a candidaților au prioritate cei care au deja experiență de luptă.

Autoritățile ruse nu au comentat raportul ucrainean.

Informațiile transmise de Kiev nu au putut fi verificate independent, precizează sursele citate.

Numărul victimelor civile se apropie de 3.500, potrivit ONU

ACTUALIZARE 08.36 Înaltul Comisariat ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR) a transmis într-un raport publicat luni că din 24 februarie şi până la 2 aprilie, la miezul nopţii, s-au înregistrat 3.455 de victime civile în Ucraina: 1.417 oameni au murit şi 2.038 au fost răniţi.

Dintre civilii ucişi, 293 sunt bărbaţi, 201 femei, 22 fete şi 40 băieţi. În plus, au murit 59 de copii şi 802 adulţi despre care nu se ştie dacă erau femei sau bărbaţi.

Printre cei peste 2.000 de răniţi se numără şi 92 de copii.

Cele mai multe victime s-au înregistrat în regiunile Doneţk şi Luhansk: 468 de morţi şi 1.036 de răniţi.

OHCHR consideră că de fapt bilanţul este considerabil mai mare, însă există întârzieri în ceea ce priveşte verificarea informaţiilor din zonele în care ostilităţile sunt intense.

Ministrul german al Apărării: UE ar trebui să ia în considerare interzicerea gazului rusesc

ACTUALIZARE 8.20. Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare interzicerea importurilor de gaze din Rusia, a declarat ministrul german al apărării Christine Lambrecht, scrie BBC.

Declarația acesteia vine după ce au ieșit la iveală informații și imagini îngrozitoare ale masacrului din orașul Bucha, care au atras un val de reacții ale liderilor lumii care au condamnat aceste atrocități.

 „Trebuie să existe un răspuns. Astfel de crime nu trebuie să rămână fără răspuns”, a declarat Lambrecht.

La rândul său, cancelarul german Olaf Scholz a declarat că Putin și susținătorii săi vor „simți consecințele” acțiunilor lor.

Rusia furnizează aproximativ 40% din gazul european, ceea ce a determinat până acum Germania și alte țări europene să fie reticente în extinderea sancțiunilor care vizează sectorul energetic. 

Imagini din teatrul din Mariupol, după atacul cu rachete

ACTUALIZARE 8.10. Au apărut primele imagini din interiorul teatrului din Mariupol, atacat cu rachete la jumătatea lunii trecute. Clădirea poartă urmele adânci ale proiectilelor lansate de soldații ruși, pereți calcinați sau dărâmați, scări și tavane prăbușite.

În teatrul de artă dramatică din orașul port la Marea Azov se adăposteau la momentul atacului peste 1.300 de oameni. Aproape 200 dintre ei au fost salvați.

Imagini din satelit: șanț lung de 13 metri pe locul în care a fost descoperită o groapă comună

ACTUALIZARE 7.40. Imagini din satelit din orașul Bucha arată un șanț lung de 13 de metri pe locul în care a fost descoperită o groapă comună. Au fost surprinse pe 31 martie de compania americană de date prin satelit Maxar.

Pare a fi un șanț în curtea unei biserici. Compania a precizat că a putut observa semne că acolo s-au făcut săpături încă din 10 martie.

Supraviețuitorii din Bucha spun că primele cadavre au fost îngropate acolo în primele zile de război.

O echipă CNN a văzut cadavre în pungi îngrămădite în mormânt. Unele au fost deja parțial acoperite. Localnicii au declarat pentru CNN că aproximativ 150 de persoane sunt îngropate acolo. Primarul din Bucha a afirmat că ar putea fi până la 300 de victime îngropate la fața locului.

Imagini din satelit cu groapa comună din Bucha. Foto: Profimedia Images

Zelenski: Torţionari, violatori, jefuitori... care își spun că sunt o armată. Și care merită doar moartea după ce au făcut

ACTUALIZARE 7.20. Liderii ruși trebuie trași la răspundere pentru crimă și tortură în Bucha. Noile sancțiuni pe care le va impune Occidentul nu sunt o pedeapsă suficientă pentru uciderea civililor din orașele ucrainene - a spus președintele Volodimir Zelenski într-un nou mesaj video. El anunță că va fi creat un mecanism special pentru investigarea crimelor și urmărirea penală a autorilor, anchetă la care vor colabora experți ucraineni și internaționali. Trecând de la ucraineană la rusă, liderul de la Kiev s-a adresat direct mamelor soldaților ruși trimiși de Putin să invadeze Ucraina. 

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: "Sute de oameni au fost uciși. Civili torturați, executați. Cadavre pe străzi... Răul concentrat a venit pe pământul nostru. Criminalii. Torţionari, violatori, jefuitori... care își spun că sunt o armată. Și care merită doar moartea după ce au făcut. Vreau ca fiecare mamă de soldat rus să vadă cadavrele oamenilor uciși în Bucha, în Irpin, în Hostomel.  De ce au fost torturați până la moarte civili obișnuiți dintr-un oraș pașnic obișnuit?

Ce a făcut orașul ucrainean Bucha Rusiei voastre? Cum au fost posibile toate acestea?

Vreau ca toți liderii Federației Ruse să vadă cum le sunt îndeplinite ordinele. Așa va fi perceput acum statul rus. Aceasta este imaginea voastră".

Trudeau: Responsabilii pentru aceste atacuri şocante şi îngrozitoare vor fi aduşi în faţa justiţiei

ACTUALIZARE 7.10. Premierul canadian Justin Trudeau a condamnat uciderea "şocantă şi îngrozitoare" a unor civili în oraşul ucrainean Bucha, declarând că Rusia poartă responsabilitatea pentru acestea, scrie Agerpres.

"Condamnăm ferm uciderea civililor în Ucraina, rămânem mobilizaţi pentru a trage la răspundere regimul rus", a scris pe Twitter Justin Trudeau. "Responsabilii pentru aceste atacuri şocante şi îngrozitoare vor fi aduşi în faţa justiţiei", a adăugat el.

Ucraina şi ţările occidentale au acuzat duminică armata rusă de crime de război după ce au fost descoperite gropi comune şi civili "executaţi" la Bucea, în apropierea capitalei Ucrainei Kiev. În aceste gropi comune au fost îngropate peste 400 de cadavre.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Președintele Iranului se duce la Moscova. Se întâlnește cu Putin și semnează un acord de cooperare

Nu mai e timp: Slovacia, Cehia și Austria, fără gaze din Rusia pentru că tranzitul prin Ucraina nu a fost prelungit. Anunțul lui Putin

Compania israeliană El Al a suspendat zborurile între Tel Aviv și Moscova din cauza riscurilor de siguranță aeriană

Putin: „În 2021 Biden mi-a propus să fie amânată aderarea Ucrainei la NATO, pentru că nu era pregătită”. Ce i-ar fi răspuns rusul

Partenerii noștri