Preţul gazelor a crescut în contextul în care UE analizează noi sancţiuni împotriva Rusiei

Data publicării:
gaz la aragaz
Sursă foto: Profimedia Images

Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au crescut luni dimineaţa cu până la 7%, pe fondul intensificării temerilor cu privire la aprovizionarea cu gaze, din cauza unor noi sancţiuni impuse Rusiei, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Unele ţări membre ale Uniunii Europene au cerut blocului comunitar să adopte rapid noi sancţiuni împotriva Rusiei, după apariţia unor informaţii privind o serie de atrocităţi comise de armata rusă în apropiere de Kiev. Cancelarul german Olaf Scholz a spus că, în zilele următoare, ţara sa şi aliaţii săi vor cădea de acord asupra unor "noi măsuri" împotriva Moscovei, fără a oferi alte detalii. La rândul său, ministrul german al Apărării, Christine Lambrecht a spus că UE ar trebui să discute despre încetarea achiziţiilor de gaze din Rusia.

În plus, traderii urmăresc şi deciziile cumpărătorilor de gaze după ce autorităţile de la Moscova au început să ceară ca plăţile să se facă în ruble. Deşi unele ţări analizează încă solicitările Moscovei, Lituania, un client relativ mic, a decis să înceteze să mai importe gaze din Rusia ca răspuns la solicitarea privind plata în ruble.

Luni în jurul orei 8:24 a.m., la Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna următoare erau în creştere cu 2,6%, până la 115 euro pentru un Megawatt-oră. De-a lungul săptămânii trecute, preţurile au crescut cu 11%, aceasta fiind prima creştere săptămânală înregistrată în ultima lună.

"Riscurile geopolitice ar putea să menţină creşterea preţului gazelor pentru o perioadă mai lungă. Solicitarea Kremlinului ca ţările europene să plătească în ruble pentru gazele ruseşti creşte miza pentru aprovizionare şi posibilitatea unor perturbări", susţin analiştii de la Bloomberg Intelligence, Henik Fung şi Chia Cheng Chen.

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...