Live

Două persoane au murit într-un incendiu de vegetație în sudul Greciei. Numeroase regiuni ale țării sunt sub alertă portocalie

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Doi bărbaţi au murit într-un incendiu forestier care a necesitat evacuarea mai multor sate şi care continua să facă ravagii şi în ziua de luni în apropiere de oraşul Corint, situat la o distanţă de 140 de kilometri vest de Atena, au anunţat autorităţile din Grecia, potrivit AFP preluată de Agerpres.

„Doi bărbaţi au murit” în timp ce luptau cu flăcările, a declarat Anastasios Guiolis, vice-preşedintele regiunii Corint, declarând pentru televiziunea publică Ert că este vorba despre „un accident tragic”.

Trupurile carbonizate ale celor doi bărbaţi, care îi ajutau pe pompieri, au fost găsite în apropierea satului Ellinikon, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Doi pompieri au fost răniţi uşor, a precizat luni pentru AFP biroul de presă al pompierilor eleni.

Incendiul, declanşat duminică, a luat rapid amploare sub efectul vânturilor puternice şi este ''dificil de controlat'', a subliniat aceeaşi sursă.

Protecţia Civilă a transmis mesaje de evacuare pentru rezidenţii din cinci localităţi aflate în apropierea zonei afectate de flăcări, printre acesta Pyrgos, Elliniko şi Kallithea.

Cincisprezece vehicule, şapte bombardiere cu apă şi trei elicoptere au fost mobilizate duminică în lupta împotriva incendiului, potrivit pompierilor greci.

Numeroase regiuni din Grecia au fost plasate duminică şi luni sub incidenţa unei alerte portocalii pentru incendii din cauza vânturilor cu intensitate „cuprinsă între 7 şi 8 pe scala Beaufort”, echivalentul unei viteze de 50 până la 75 de kilometri pe oră.

Afectată de secetă şi de canicule timpurii, Grecia a căzut din nou pradă incendiilor de vegetaţie în această vară. La jumătatea lunii august, unul dintre incendii a dus la moartea unei persoane şi a provocat mii de evacuări în apropiere de Marathon, oraş situat la circa 40 de kilometri nord-est de Atena. 

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce este de fapt un ciclon tropical și cum se intensifică. Cele mai puternice astfel de fenomene au dus la sute de mii de morți

Imagini dramatice din sudul SUA arată amploarea dezastrului produs de uraganul Helene

Explozie puternică la o bezinărie din Daghestan. Cel puțin nouă oameni au murit, printre care doi copii

Incendiul din București, de la containerele în care locuiau ucraineni, a fost stins. Unui minor i-a fost acordat primul ajutor

Partenerii noștri