Live

Crește prețul pâinii în Rusia. Producătorii sunt nemulțumiți de majorarea costurilor de producție și transport

Data publicării:
Sursă foto: Getty Images

Mai mulţi producătorii de pâine din Rusia i-au informat pe retaileri că intenţionează să crească preţurile cu 7% până la 12% începând din luna august, din cauza majorării costurilor de producţie şi a efectului limitat privind măsurile de sprijin introduse de stat, informează Reuters, citând un articol publicat luni în cotidianul financiar rus Kommersant.

Rusia, unul din cei mai mari exportatori mondiali de grâu, a introdus, începând de la finele anului trecut, o serie de restricţii la exporturile de cereale şi plafonări de preţuri la uleiul de floarea soarelui şi zahăr în sistemul de retail, în speranţa că astfel va fi redus efectul inflaţionist al majorării preţurilor la alimente pe piaţa internă, transmite Agerpres. 

În timp ce preţurile de retail pentru uleiul de floarea soarelui şi zahăr sunt stabile, în cazul producătorilor de pâine au crescut au declarat unii dintre aceştia pentru Kommersant. Aceştia au adăugat că au crescut şi preţurile la margarină, precum şi costurile cu ambalarea şi transportul.

În replică, Ministerul rus al Agriculturii a apreciat că nu există motive pentru o majorare semnificativă a preţurilor la pâine deoarece preţurile interne la grâu au scăzut cu 7,2% în acest an. În paralel, preţurile la pâinea din făină de grâu au crescut în Rusia cu 4,6% de la începutul anului. Ministerul rus al Agriculturii a adăugat că producătorii de pâine primesc subvenţii de la stat, în valoare de două ruble pe kilogram, ceea ce înseamnă 0,027 de dolari, pentru a nu majora preţurile.

Cu toate acestea, producătorii de pâine au declarat pentru Kommersant că aceste subvenţii nu acoperă decât o parte din costurile lor majorate, iar unii dintre aceşti producători au spus că au decis să nu încerce să obţină aceste subvenţii de la stat.

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Frankfurter Allgemeine Zeitung: Plan de pregătire a Germaniei în cazul unui război cu impact mai direct decât invazia din Ucraina

Militari nord-coreeni luptă pe front în Kursk ca parte a unităţilor ruseşti, afirmă un oficial de la Seul

Prima reacție a Chinei după ce Putin a modificat doctrina nucleară a Rusiei

Obuze de artilerie contra fazani și papagali: Putin face cadou peste 70 de animale exotice grădinii zoologice din Phenian

Partenerii noștri