Live

Coreea de Nord va avea o putere militară redutabilă, promite Kim Jong Un, după lansarea ultimei rachete a Phenianului

Data publicării:
Kim Jong Un în filmul de propagandă al unui test de rachetă al Phenianului. Foto: Profimedia Images

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a promis că ţara sa va avea o putere militară ''redutabilă'' şi imparabilă, au relatat, luni, media de stat nord-coreene, la câteva zile după testul cu cea mai puternică rachetă efectuat vreodată de Phenian, transmite AFP.

La 25 martie, Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu rază lungă de acţiune. Kim Jong Un, care apare în filmul de lansare îmbrăcat în geacă de piele, cu ochelari de soare şi flancat de militari în uniformă, este prezentat în slow motion în timp ce merge către un hangar, unde se află uriaşa rachetă.

Numită Hwasong-17, această puternică ICBM, fusese dezvăluită prima dată în noiembrie 2020 şi botezată "racheta monstru" de către analişti.

''Vom continua să ne urmăm obiectivul de consolidare a capacităţilor de apărare naţională şi să dezvoltăm mai multe mijloace puternice de a lovi", a declarat Kim Jong Un în faţa personalului care a participat la lansarea rachetei intercontinentale.

"Doar atunci când cineva este echipat cu capacităţi de lovire formidabile, cu o putere militară copleşitoare care nu poate fi oprită de nimeni, poate preveni un război, poate garanta securitatea ţării şi poate conţine şi pune sub control toate ameninţările şi şantajele imperialiştilor", a mai spus liderul nord-coreean.

Racheta lansată săptămâna trecută pare să fi zburat pe o distanţă mai lungă şi la o altitudine mai mare decât precedentele ICBM testate până acum de Coreea de Nord, ţară dotată cu arma nucleară.

Potrivit analiştilor, această lansare reuşită l-ar fi convins pe liderul de la Phenian că ţara sa este pe drumul bun pentru a obţine capacitatea de descurajare nucleară, mai scrie AFP, citată de Agerpres.

Testele nucleare şi de rachete cu rază lungă de acţiune au fost întrerupte în perioada în care Kim Jong Un şi fostul preşedinte american Donald Trump au purtat convorbiri diplomatice. Acestea sunt într-un punct mort după eşecul summitului de la Hanoi, din 2019.

De la începutul anului, Phenianul a realizat zece teste cu rachete, iar cel de săptămâna trecută marchează reluarea tirurilor cu rază lungă de acţiune.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Păstrează două gloanţe: unul pentru inamic şi unul pentru a te împuşca”. Cum sunt spălați pe creier militarii nord-coreeni din Kursk

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

La ce valoare se ridică furturile de criptomonede comise de hackerii nord-coreeni. Anul 2024 a înregistrat o creștere de 21%

Momentul în care Forțele speciale ucrainene resping un atac nord-coreean în regiunea Kursk. Mai mulți morți și răniți

Partenerii noștri