Live

Consiliul NATO - Ucraina se reunește azi, după atacurile masive ale Rusiei din ultimele zile

Data publicării:
Bombardamentele masive ale Rusiei au vizat aproape toate regiunile Ucrainei. Foto: Profimedia

O reuniune a Consiliului NATO-Ucraina urmează să aibă loc miercuri după-amiază, după atacurile masive de luni şi marţi ale Rusiei împotriva oraşelor şi infrastructurilor ucrainene, a anunţat Alianţa Nord-Atlantică.

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, urmează să „pună la curent prin legătură video aliaţii privind situaţia de pe câmpul de luptă”, a declarat un purtător de cuvânt al NATO.

Apărarea antiaeriană, de care Ucraina are mare nevoie, va fi unul dintre subiectele acestei reuniuni, a declarat o sursă diplomatică pentru AFP, potrivit Agerpres.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut ajutorul forţelor aeriene ale statelor europene vecine pentru a distruge valurile de rachete şi de drone ruse care au lovit masiv ţara la începutul săptămânii.

„În diferite regiuni ale Ucrainei, am putea face mai mult pentru a proteja vieţile dacă aviaţia vecinilor noştri ar lucra împreună cu avioanele noastre de vânătoare F-16 şi apărările noastre antiaeriene”, a afirmat el, cerând „soluţii”.

Luni, în cursul atacului rus cel mai puternic de săptămâni, 15 regiuni din Ucraina au fost lovite de 236 de rachete şi drone în total, potrivit Kievului, care susţine că a doborât 201 dintre acestea.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia a trimis sisteme antiaeriene Tor-M2 în Belarus. „Un exemplu clar al cooperării noastre fructuoase”

Gen. Ben Hodges: „Rusia nu poate învinge Ucraina decât dacă noi, cei din Occident, renunțăm”

Avertismentul UE: Un tir cu rachetă intercontinentală în Ucraina ar „marca o escaladare clară” din partea lui Putin

„Mașa, nu spune nimic despre atacul cu rachetă balistică”. Zaharova, sunată în direct în timpul unei conferințe și instruită ce să facă

Partenerii noștri