Live

Consilier guvernamental: Marea Britanie, în izolare probabil până la sfârşitul lunii mai

Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Marea Britanie nu-şi va înlătura probabil restricţiile de izolare înainte de sfârşitul lunii mai, a declarat sâmbătă un consilier guvernamental, potrivit căruia ritmul de propagare al epidemiei de coronavirus trebuie mai întâi să se încetinească şi o politică intensivă de testare să fie introdusă, relatează Agerpres.

"Vrem să ne îndreptăm spre o situaţie în care, cel puţin până la sfârşitul lunii mai, să fim capabili să substituim prin măsuri mai puţin intense, bazate mai mult pe tehnologie şi teste, izolarea totală pe care o avem acum", a declarat Neil Ferguson, profesor la Imperial College din Londra pentru BBC.

În Marea Britanie, care şi-a înăsprit măsurile după o reacţie iniţială limitată în amploare, sunt înregistrate circa 40.000 de cazuri confirmate, dintre care 3.605 decese de la începutul pandemiei.

Unele opinii critice avertizează, de asemenea, împotriva impactului sanitar şi social al unei izolări prelungite.Un al doilea înalt consilier al guvernului, specialistul în pandemii Graham Medley, a declarat şi el sâmbătă în The Times că se teme că Marea Britanie va ieşi cu greu dintr-o strategie care riscă să degradeze sănătatea economică şi mentală a numeroşi britanici.

Editor: I. I. 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un nou studiu arată efectele de lungă durată ale COVID. Oboseala, printre cele mai frecvente afecțiuni

Virusul gripal e cel mai probabil să declanșeze o nouă pandemie. Cercetătorii se tem și de un patogen misterios numit „Boala X”

Polonia a primit, după doi ani de așteptare, primele miliarde de euro din PNRR, după reforme ale guvernului Tusk

O nouă mutație a coronavirusului a fost clasificată ca „variantă de interes”. JN.1 se răspândește rapid pe glob

Partenerii noștri