Live

Conflict „rece” între NATO şi Rusia. SUA trimite 500 de militari în Lituania pentru a „descuraja” Rusia

Data publicării:

Statele Unite au iniţiat, luni, trimiterea în Lituania a aproximativ 500 de militari şi a zeci de vehicule blindate, în cadrul unei operaţiuni care are rolul de a descuraja Rusia, relatează MEDIAFAX.

Zeci de tancuri Abrams şi vehicule Bradley au fost aduse cu trenul la Baza militară Pabrade, situată la periferia oraşului Vilnius, relatează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro.

Ministrul lituanian al Apărării, Raimundas Karoblis, a declarat că trimiterea a circa 500 de militari americani care au o misiune de şase luni demonstrează că prezenţa militară americană pe flancul estic al NATO „nu mai este un tabu”.

„Este vorba de un mesaj pentru Lituania şi ţările vecine prin care se arată că aliaţii sunt de partea noastră”, a declarat Raimundas Karoblis pentru AFP.

„Dar este şi un mesaj adresat Rusiei că Statele Unite sunt implicate, acesta este un element suplimentar de disuasiune”, a spus el.

Editor: A. D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Momentul în care o fostă educatoare de grădiniță doboară o rachetă de croazieră rusească utilizând un sistem antiaerian sovietic

Prim-ministrul britanic Keir Starmer sugerează utilizarea rachetelor Storm Shadow de către Ucraina pentru a lovi Rusia

„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei

Prima reacție a lui Lavrov după ce Kievul a folosit rachete ATACMS pentru a ataca Rusia: „Se dorește escaladarea”

Partenerii noștri