O republicană vrea să-i blocheze accesul în toaleta femeilor din Capitoliu primei transsexuale alese în Congresul SUA

Data publicării:
Sarah McBride profimedia-0853632593
Sarah McBride era deja prima persoană deschis transsexuală care a servit ca senator în Congresul statului Delaware Foto: Profimedia

O republicană a prezentat un text prin care vrea să împiedice prima persoană transsexuală aleasă în Congresul american să aibă acces în toaleta femeilor de la Capitoliu, provocând critici din partea taberei democrate, relatează AFP.

„Bărbaţii biologici nu au ce să caute în spaţiile private ale femeilor şi basta”, a scris aleasa Nancy Mace într-un mesaj pe X, prezentându-şi proiectul de rezoluţie.

Textul o vizează pe democrata Sarah McBride, care a devenit la începutul lui noiembrie prima femeie transsexuală aleasă în Congresul american. Proiectul este aprig denunţat de către democraţi, notează News.ro.

„Este de o cruzime fără limite”, denunţă aleasa Becca Balint, care cataloghează textul drept „odios”.

„Rezoluţia lui Nancy Mace este un demers patetic de a atrage atenţia lui Trump şi presei”, denunţă Mark Pocan, care conduce Comisia LGBT+ din Congres. „Iar persoanele transgen plătesc preţul”, a denunţat el la AFP.

Întrebat, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a comentat că este vorba despre „o problemă pe care Congresul nu a trebuit niciodată să o soluţioneze mai înainte”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Drepturile persoanelor transsexuale s-au aflat între subiectele fierbinţi ale acestei campanii în alegerile prezidenţiale şi legislative americane.

Accesul la toalete este unul dintre subiectele dezbătute, iar republicanii se opun ca femeile transsexuale să aibă acces la toalete pentru femei. Ei pretind că acest lucru ar permite „să fi protejate” femeile şi fetele.

Sarah McBride a deplâns, la rândul său, o „manevră a extremei drepte” menită să „facă să se uite faptul că ei nu au nicio soluţie reală de propus la problemele americanilor”.

Ea declară că este conştientă de imaginea sa de pionieră şi anunţa recent că priorităţile sale în Congres sunt în principal costul îngrijirii copiilor, locuinţei şi sănătăţii şi dreptul la avort.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri