Live

Analiză CNN: Pe urmele lui Churchill. De ce e importantă vizita lui Zelenski la Casa Albă și care va fi răspunsul lui Putin

Data actualizării: Data publicării:
CNN compară sosirea președintelui Ucrainei la Washington cu vizita prim-ministrului britanic Winston Churchill din urmă cu 81 de ani. Foto: Profimedia Images

Vizita de miercuri a președintelui Volodimir Zelenski la Casa Albă va întări simbolic rolul Americii în războiul pentru supraviețuirea Ucrainei și va transmite Kremlinului un semnal puternic. Sosirea lui Zelenski în America evocă, totodată, vizita premierului britanic Winston Churchill la Washington, cu 81 de ani în urmă, care a întărit alianța care avea să câștige Al Doilea Război Mondial, clădind apoi lumea democratică postbelică, se arată într-o analiză publicată de CNN.

Prima călătorie în afara Ucrainei a președintelui Zelenski de la începutul invaziei Rusiei, în februarie, va sublinia, de asemenea, rolul decisiv al președintelui american Joe Biden în revitalizarea alianței occidentale care a ținut piept decenii la rând Uniunii Sovietice și care acum combate noul expansionism al Moscovei.

Zelenski a comparat rezistența poporului său împotriva Rusiei cu cea a națiunii britanice în fața bombardamentelor naziste, într-un discurs transmis video anul acesta în Parlamentul de la Londra, iar sosirea lui la Washington va contura și mai mult asemănările cu întâlnirea dintre Churchill și președintele american Franklin Roosevelt.

Vizita lui Zelenski se desfășoară în condiții extraordinare de securitate. Nici măcar președintele Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, nu a putut confirma primele informații despre acest eveniment. „Nu știm. Chiar nu știm”, a spus ea marți seară.

La Casa Albă se pregătește o recepție în onoarea lui Zelenski, un semn indiscutabil al sprijinului SUA și Occidentului pentru lupta Ucrainei împotriva lui Putin, potrivit căruia Ucraina nu are dreptul să existe. Războiul exemplifica ceea ce Biden a încadrat drept o luptă globală între democrație și totalitarism, pe care a pus-o în centrul politicii sale externe.

Ruben Gallego, membru democrat al Camerei Reprezentanților din partea statului Arizona, care a vizitat Ucraina la începutul acestei luni, a spus pentru CNN că Zelenski vine la Washington cu o misiune specială: „Ceea ce încearcă să facă este să stabilească o legătură directă între ajutorul nostru și supraviețuirea, sprijinul și viitoarea victorie a Ucrainei”.

Citește și: Ce vrea Zelenski de la Biden, dar este puțin probabil să obțină

SUA livrează Ucrainei sisteme Patriot

În timpul vizitei președintelui Zelenski, Joe Biden va anunța un nou pachet de asistență de securitate pentru Ucraina, în valoare de 1,8 miliarde de dolari, în care va fi inclus si sistemul de apărare antiaeriană Patriot, a declarat un oficial american pentru CNN. Washingtonul plănuiește, de asemenea, să trimită Ucrainei kituri care permit convertirea muniției mai puțin sofisticate în „bombe inteligente” pentru a ținti liniile defensive ale rușilor, au declarat surse de la Pentagon pentru CNN.

Vizita lui Zelenski survine, totodată, în timp ce Congresul SUA este gata să aprobe un alt ajutor de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina și aliații NATO.

Decizia asupra sistemului Patriot, care ar răspunde cererii mai vechi a Ucrainei, reflectă un proces al SUA de a se adapta la schimbarea de strategie a atacurilor Rusiei. Sistemul ar ajuta Kievul să contracareze mai bine atacurile brutale cu rachete ale Rusiei asupra orașelor și infrastructurii electrice pe care Moscova le vizează, încercând să înrăutățească situația civililor în plină iarnă și să distrugă rezistența poporului ucrainean.

Întâlnirea dintre Biden și Zelenski, care au vorbit de multe ori la telefon și în legături video dar nu s-au întâlnit deloc de la izbucnirea invaziei, survine într-un moment vital al războiului. Luni la rând, președintele american a fost rezervat în a trimite sisteme de arme Ucrainei pentru a evita escaladarea conflictului la confruntarea directă între NATO și Rusia. Biden a respins apelurile Kievului către Occident la crearea unei zone de excludere aeriană deasupra Ucrainei. Patriot, sistemul cu rachete cu rază lungă de acțiune, ar reprezenta cea mai îndrăzneață implicare a Statelor Unite în conflict.

Wesley Clark, fostul comandant suprem al NATO, a spus că vizita lui Zelenski reflectă un moment critic în care soarta unui război pe care Ucraina nu-l poate câștiga fără sprijinul crescut al Statelor Unite poate fi decisă înainte ca Rusia să se regrupeze.

„E o fereastră de oportunitate pentru Ucraina și totodată o fereastră a pericolului. Rusia e slăbită, dar Rusia se va întări. Aceasta este o perioadă în care Statele Unite au nevoie să vină în ajutor… Aceasta e fereastra, președintele Zelenski o știe. La vară va fi cu totul alt câmp de luptă”, a spus generalul american.

Cum va răspunde Putin la vizita lui Zelenski

Vizita lui Zelenski și anunțul despre furnizarea sistemului Patriot riscă să îl provoace și mai tare pe Putin, scrie CNN.

Zelenski se va adresa și Congresului SUA, unde republicanii sunt pregătiți să preia controlul anul viitor. Unii dintre membrii pro-Trump ai partidului au avertizat că miliardele de dolari oferite Ucrainei ar trebui folosite pentru întărirea frontierei de sud a Statelor Unite împotriva imigrației. Iar Kevin McCarthy, posibilul nou președinte al Camerei Reprezentanților, a spus că Ucraina nu ar trebui să se aștepte la „un cec în alb” de la Washington.

Chiar dacă Ucraina încă are un sprijin republican puternic în Senat, această schimbare a dinamicii politice îi convine Kremlinului, pentru că de ea ar putea depinde supraviețuirea politică a lui Putin.

Călătoria de dinainte de Crăciun a lui Zelenski promite să fie cea mai mare lovitură de relații publice de până acum pentru fostul actor devenit președinte, care a folosit inteligent istoria și mitologia patriotică a națiunilor occidentale într-o serie de discursuri video adresate parlamentarilor din țările aliate. Deși s-a arătat recunoscător pentru sprijinul extern, el a părut uneori că încearcă să determine Occidentul să se rușineze că nu face mai mult și să-i facă pe alegătorii din acele țări să pună presiune pe liderii lor pentru a ajuta Ucraina.

Citește și: Kremlin: Putin urmează să facă un anunț „important şi substanţial”. Nicio șansă pentru convorbiri de pace cu Kievul

Pe urmele lui Churchill

Odată ajuns la Washington, Zelenski ar putea trăi aceeași experiență pe care Churchill a avut-o în capitala Americii, scăldată de luminile Crăciunului, după lunile de întuneric aduse de raidurile aeriene.

Liderul britanic a traversat oceanul la bordul navei HMS Duke of York, evitând submarinele naziste care mișunau prin Atlantic, apoi a luat avionul de pe coasta Virginiei până la Washington, unde pe 22 decembrie 1941 era primit de președintele Franklin Roosevelt înainte de conferința de presă comună din următoarea zi.

După zile de analize și întâlniri, în care regimul lui Churchill a inclus vin sherry la micul dejun, scotch și suc la prânz, șampanie seara și un coniac vechi de 90 de ani înainte de a urca în pat seara, cei doi lideri au plănuit înfrângerea Germaniei naziste și a Japoniei și au pus bazele alianței occidentale pe care Biden a revigorat-o prin sprijinul său pentru Ucraina.

Churchill, care tânjise mai multe luni la intrarea Statelor Unite în Al Doilea Război Mondial și știa bine că aceasta era cheia înfrângerii lui Hitler, a spus atunci: „Am petrecut aceste sărbători departe de țara mea, departe de familia mea și totuși nu pot să spun cu adevărat că m-am simțit departe de casă”.

Zelenski va avea parte de o primire demnă de un erou și speră că sprijinul suplimentar al SUA va însemna că Washingtonul „a tras sabia libertății și a aruncat teaca”, cum a spus Churchill despre administrația Roosevelt în discursul său către Congres din 26 decembrie 1941.

De altfel, liderul ucrainean pare să aprecieze paralelele istorice. Într-un discurs emoționant adresat în martie membrilor parlamentului britanic, Zelenski a parafrazat unele dintre cele mai faimoase cuvinte rostite de Churchill: „Nu ne vom preda, nu vom pierde, vom merge până la capăt”.

 

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia flutură din nou amenințarea nucleară. De această dată îl vizează pe Donald Trump

Rusia vine cu propria versiune privind cauzele care au dus la prăbușirea avionului azer. Ce a declarat șeful Rosaviația

Azerbaijan Airlines a suspendat toate zborurile către șapte orașe din Rusia. Care este motivul

Filosofia diplomatică a țării cu cea mai mare populație musulmană din lume: „Un singur dușman, prea mult, 1000 de prieteni, prea puțin”

Partenerii noștri