China s-a lăudat că a învins virusul și a încurajat turismul în cele opt zile naționale libere. Încasările au atins un nivel uriaș
Peste 637 de milioane de deplasări interne s-au înregistrat în China, cu ocazia celor opt zile naţionale libere, din luna octombrie. Acesta este un semn că populaţia chineză începe să depăşească criza economică indusă de pandemia de coronavirus.
Cu toate că în 2019, aceeaşi perioadă, China înregistra 782 de milioane de deplasări şi excursii, cifrele pentru turismul local sunt mult mai bune decât indică raportul precedent, care analizează cele cinci zile libere naţionale din luna mai.
Academia de Turism din China subliniază faptul că numărul de călătorii efectuate nu indică numărul de persoane care au călătorit, întrucât o singură persoană e posibil să fi efectuat mai mult de două călătorii.
Un raport al celor de la Citigroup concluzionează că turismul din perioada Festivalului de Toamnă, cât şi creşterea puterii de cumpărare pe familie contribuie la redresarea economică.
Turismul domestic a înregistrat câştiguri de peste 467 de miliarde de yuan (aprox. 70 de miliarde de dolari), după cum a declarat Ministrul Turismului. Practic, conform Bloomberg, încasările au scăzut cu 28% faţă de aceeaşi perioadă, anul precedent, scrie Mediafax.
”Un stimul al turismului domestic este şi lipsa mobilităţii internaţionale, din cauza restricţiilor de călătorie şi a cerinţelor de carantinare la întoarcerea în China”, a declarat economistul chinez Larry Hu, de la Macquire.
Cu aproape zero transmisii locale, oamenii s-au deplasat la staţiile de autobuz , aeroporturi şi hub-uri de tranzit pentru a călători prin ţară pentru vacanţă, care a început pe 1 octombrie. Autorităţile locale au concurat pentru a atrage turişti, emițând tichete de călătorie şi bilete gratuite sau reduse pentru intrarea la atracţiile turistice.
Editor : G.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News