Galerie Foto Cel puţin 46 de morți într-un incendiu izbucnit la o clădire cu 13 etaje din Taiwan
Cel puţin 46 de oameni au murit într-un incendiu izbucnit într-o clădire cu 13 etaje din sudul insulei Taiwan. Potrivit media locale, citată de CNN, focul a izbucnit într-un imobil vechi de 40 de ani din oraşul Kaohsiung. Alte zeci de persoane au fost rănite.
La etajele superioare ale clădirii se aflau 120 de apartamente, în timp ce partea inferioară a imobilului nu era ocupată. Clădirea găzduise în trecut restaurante, un cinematograf şi săli de karaoke, a menţionat primarul Chen Chi-mai.
Potrivit autorităţilor, echipele de salvare continuă să verifice la toate etajele dacă mai există persoane blocate în clădire. 41 de oameni au fost răniţi în incendiu.
Focul a fost stins după mai mult de patru ore, la operaţiune participând 145 de pompieri şi 72 de autospeciale.
Preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, le-a cerut autorităţilor să continue operaţiunile de salvare, să ajute familiile afectate să se reinstaleze în altă parte şi să efectueze o anchetă riguroasă pentru a stabili cauza acestei catastrofe.
Editor : A.A.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News