Live

Ce i-ar fi spus prințul Arabiei Saudite prin telefon ginerelui lui Trump despre jurnalistul ucis Jamal Khashoggi

Data publicării:

Prinţul moştenitor Mohammad bin Salman l-a prezentat pe jurnalistul Jamal Khashoggi drept un islamist periculos, la câteva zile după ce acesta a fost dat dispărut, într-o convorbire la telefon cu consilierul şi ginerele preşedintelui Donald Trump, Jared Kushner, şi consilierul pe probleme de securitate naţională John Bolton, potrivit unor persoane la curent cu această conversaţie, dezvăluie The Washington Post. 

Potrivit cotidianului, în această convorbire, care a avut loc înainte ca regatul sunnit să recunoască în mod public moartea lui Khashoggi, prinţul moştenitor i-a îndemnat pe Kushner şi Bolton să apere alianţa americano-saudită şi a declarat că jurnalistul este membru al mişcării Fraţii Musulmani, o grupare căreia i se opun Bolton şi alţi oficiali de rang înalt din administraţia americană, transmite News.ro.

Această încercare de a-l discredita pe Khashoggi - în privat - este contrară poziţiei ulterioare a Guvernului saudit, care i-a depâns moartea drept o „greşeală colosală” şi o „tragedie teribilă”.

„Incidentul care a avut loc este foarte dureros pentru toţi saudiţii”, a declarat Mohammed, liderul de facto al regatului, într-o reuniune, săptămâna trecută. „incidentul nu este justificabil”.

Ambasadorul saudit în Statele Unite, Khalid bin Salman, l-a prezentat pe Khashoggi, luna trecută, drept un „prieten”, care şi-a dedicat „o mare parte din viaţă să-şi servească ţara”.

Familia lui Khashoggi a denunţat caracterizarea acestuia drept un islamist periculos drept incorectă, într-un comunicat transmis WP.

„Jamal Khashoggi nu a fost membru al Fraţilor Musulmani. El a negat asemenea acuzaţii în mod repetat în ultimii câţiva ani”, subliniază familia. „Jamal Khashoggi nu a fost o persoană periculoasă în vreun fel. Să se spună altfel este ridicol”.

Potrivit unei persoane la curent cu discuţia, Bolton nu a dat semne că ar susţine descrierea făcută de prinţul moştenitor lui Khashoggi în timpul acestei convorbiri.

Un oficial saudit a negat miercuri că prinţul saudit a făcut aceste acuzaţii, adăugând că „au loc convorbiri de rutină, din când în când”, între tânărul lider şi oficial de rang înalt americani, dar că „nu s-au făcut asemenea declaraţii” despre Khashoggi. 

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Arabia Saudită se apără în fața acuzațiilor privind uciderea lui Jamal Khashoggi. Riad: Persoanele responsabile sunt încă în viață

Tony Blair a continuat să ia bani pentru consultanță de la Arabia Saudită chiar și după moartea jurnalistului Jamal Khashoggi

Prințul moștenitor al Arabiei Saudite nu va fi judecat în SUA în procesul uciderii lui Jamal Khashoggi

Prințul saudit Mohammed bin Salman are imunitate în procesul din SUA pentru uciderea jurnalistului Khashoggi, spun avocații

Partenerii noștri