Ce arme poate primi Ucraina prin pachetul de ajutor de 61 de miliarde de dolari al SUA și cum poate fi schimbat războiul cu Rusia (BBC)
Pachetul de ajutor militar de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina a fost aprobat de Congresul SUA și ar putea fi semnat în câteva zile. O analiză BBC detaliază ce arme ar putea primi ucrainenii și ce diferență ar putea face pe front în încercarea de a opri armata Rusiei să avanseze.
Ucraina spune că o rachetă rusească a intrat în spațiul aerian al României. MApN: „Nu a fost confirmată”
Un cargo rusesc s-a scufundat în Mediterană, după o explozie în sala motoarelor
Rusia folosește cele mai mari avioane din lume pentru a-și retrage tehnica militară din Siria
Motivele pentru care cererea lui Potra pentru permis de port-armă a fost respinsă
Bolojan, despre fricile privind agenda de tip LGBT: Nu e a țării noastre. Ce spune liderul PNL despre stagiul militar obligatoriu
Legăturile oamenilor lui Călin Georgescu cu Rusia
Ambasadorul Ucrainei la București, la 1.000 de zile de la război: Nu putem lăsa Rusia să ajungă la granița României, la gurile Dunării
„Următoarele două luni sunt periculoase. Este un risc de război mondial”. Avertismentul ministrului de Externe al Ungariei
Un bărbat turc a fost arestat în Calafat, după ce polițiștii de frontieră au descoperit 10 pistoale în camionul pe care îl conducea
Sistemele de apărare aeriană, rachetele cu rază medie și lungă de acțiune și artileria rămân cele mai presante arme de care are nevoie Ucraina. Aici ar putea merge ajutorul SUA, scrie BBC.
Apărare aeriană
Respingerea amenințării aeriene rusești este vitală pentru protecția orașelor și a infrastructurii critice, cum ar fi centralele energetice.
Săptămâna trecută, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că țara sa a fost atacată de aproape 1.200 de rachete rusești, peste 1.500 de drone și 8.500 de bombe ghidate doar în acest an.
Ucraina are o varietate de sisteme furnizate de vest, de la rachete Stinger cu rază scurtă de acțiune, până la sistemul avansat - și extrem de scump - Patriot. Zelenski a spus că sunt necesare cel puțin încă șapte sisteme Patriot sau echivalentul lor.
Rachetele de croazieră și balistice ale Rusiei - inclusiv rachetele S-300 și S-400 - împreună cu sute de drone Shahed-136 fabricate în Iran sunt greu de contracarat din cauza volumelor mari lansate.
O tactică clasică pentru a copleși apărarea antiaeriană este ca acest sistem să fie aglomerat cu ținte, ocupându-le astfel sistemele radar de achiziție și urmărire și epuizând stocurile de rachete.
Rachete balistice
Războiul de la sol este vital. Din octombrie, Ucraina a pierdut aproape 583 de kilometri pătrați din teritoriul său de est în fața forțelor ruse, în mare parte din cauza lipsei de artilerie.
Sistemele de rachete de artilerie de mare mobilitate HIMARS au jucat un rol crucial pentru Ucraina, prin atacul cu muniții ghidate de pe o platformă mobilă.
Ajung la locație, configurează, trag și avansează rapid, înainte ca forțele ruse să poată localiza și ataca lansatorul. Sunt de așteptat să ajungă mai multe sisteme HIMARS în Ucraina și, probabil, un angajament pentru mai multe tancuri și vehicule de luptă Bradley.
Sistemele HIMARS pot lansa rachete ghidate prin GPS și sunt capabile să tragă și să reîncarce mai repede decât alternativele rusești.
De subliniat că versiunea cu rază lungă de acțiune a Sistemelor de rachete tactice ale armatei americane ATACMS este gata de transfer.
Sistemele ATACMS mai vechi sunt în Ucraina de la sfârșitul anului trecut, dar versiunea mai nouă poate dubla distanța către țintă la 300 km. Lupta se duce mai adânc în Crimeea anexată, pe care Rusia o folosește ca bază navală majoră protejată de mijloace aeriene și nu numai.
Artilerie
Obuzierele M777 trebuie să fie alimentate continuu cu proiectile de 155 mm. Statele Unite au trimis 2.000.000 de astfel de proiectile în Ucraina din februarie 2022 și probabil că mai multe vor fi trimise prin acest pachet de ajutor. SUA au ceea ce numesc o „rețea logistică foarte robustă” pentru a le transfera.
„Așa cum am făcut și în trecut, ne putem deplasa în câteva zile”, a declarat, săptămâna trecută, reporterilor, secretarul de presă al Pentagonului, generalul major Pat Ryder.
Este posibil ca proviziile să fi fost mutate mai aproape de Ucraina și, odată ce sunt predate, devin oficial proprietatea Ucrainei. Dar aducerea echipamentului în prima linie - în special echipamentul de artilerie - ar putea dura multe zile sau chiar săptămâni, deoarece forțele ruse își continuă loviturile în est.
Avioane de luptă F-16
Acestea erau pe listă înainte de acest pachet de ajutor, dar sunt de menționat acum, pentru că sunt mai aproape de a fi livrate.
Piloții și echipajele ucrainene își continuă pregătirea de conversie pe avioanele F-16 vestice, aflate în prezent în România. Aceste avioane multirol oferă o capacitate mai puternică aer-aer și aer-sol, îmbunătățind astfel potențialul apărare aeriană ucraineană.
Danemarca, Olanda și SUA sunt de așteptat să livreze Ucrainei primul dintre zecile de aeronave Viper, în câteva luni. Avioanele nu vor schimba jocul, ci reprezintă o altă săgeată semnificativă aflată în tolba Kievului, conform BBC.
Moscova a comentat disprețuitor aceste aeronave, spunând că avioanele F-16 nu vor face o mare diferență pe câmpul de luptă și vor fi doborâte de forțele ruse.
Editor : M.I.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News