Bucătarul lui Putin, declarație șocantă: „Dacă mă băgați la închisoare, o să pot să mă înscriu voluntar în trupele Wagner”
Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin”, a ieșit la rampă cu o nouă declarație șocantă, după ce a fost acuzat că face recrutări în Serbia pentru trupele Wagner, pe care le conduce. El a negat că recrutează oameni pentru trupele sale în Serbia și a spus că, dacă totuși va ajunge la închisoare pentru acest lucru, se va bucura, pentru că se va putea înscrie voluntar în trupele Wagner.
Recrutările pe care grupul Wagner încearcă să le facă în Serbia au atras reacții nervoase inclusiv din partea președintelui Aleksandar Vucic, care este cunoscut pentru pozițiile sale extrem de blânde la adresa Rusiei și a lui Vladimir Putin, în contextul războiului din Ucraina.
„De ce voi, cei de la Wagner, chemaţi pe oricine din Serbia când ştiţi că este împotriva regulamentelor noastre?”, a spus Vucic la un post tv din Belgrad.
Cerându-i-se o reacție pe acest subiect, Evgheni Prigojin a transmis prin intermediul canalului său de presă de pe rețeaua rusă VKontakte că el nu face declarații despre ucrainenii care fac recrutări în Polonia și Bulgaria.
„Cred că este dreptul lor deplin (să facă recrutări - n.r.). Cu cât mai mulți trimit, cu atât mai mulți o să omorâm. Eu nu recrutez sârbi. Oamenii care vin în gruparea «Wagner» își urmează propria conștiință. Nu mă deranjează deloc dacă se va deschide un proces penal împotriva mea. Mai mult, dacă reușiți să mă băgați la închisoare, o să mă bucur, pentru că o să mă pot înscrie voluntar în rândul trupelor Wagner”, a spus Prigojin, potrivit serviciului său de presă.
În ciuda negărilor sale, pe rețelele sociale au apărut materiale video în limba sârbă, realizate de Wagner, pentru a încuraja recrutarea pentru război.
Un astfel de videoclip apărut în presa rusă, în care apar „voluntari” sârbi care se antrenează într-un poligon aparținând Wagner, în regiunea Zaporojie, pentru a lupta împreună cu trupele ruseşti în Ucraina, a provocat indignare în Serbia.
The first group of mercenaries from Serbia is undergoing training at the sites of Russian Wagner PMC in Zaporizhzhia as part of the "volunteer battalion". pic.twitter.com/FFZMmsIhx5
— Clash Report (@clashreport) January 17, 2023
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News