Live

Britanicul Paul Urey, capturat de separatiștii proruși, a murit într-o închisoare din Donețk

Data publicării:
Britanicul Paul Urey, capturat în estul Ucrainei, a murit în detenție. Foto: Twitter

Britanicul Paul Urey, capturat în aprilie în Ucraina de către forţele ruse şi proruse în timpul unei misiuni umanitare, potrivit rudelor sale, a decedat în detenţie la 10 iulie, au anunţat vineri autorităţile separatiste, citate de AFP, potrivit Agerpres.

„În pofida gravităţii crimelor sale, Paul Urey a primit asistenţă medicală adecvată. Dar având în vedere diagnosticul său şi stresul, el a decedat la 10 iulie”, a indicat pe contul său Telegram Daria Morozova, aşa-numitul ombudsman al separatiştilor din regiunea Doneţk, susţinând că acesta era mercenar şi nu lucrător umanitar.

Presidium Network - o organizaţie non-profit cu sediul în Marea Britanie - anunţase la 29 aprilie că doi lucrători umanitari pe care îi cunoştea, Paul Urey şi Dylan Healy, au fost capturaţi de armata rusă în sudul Ucrainei în timp ce încercau să evacueze o femeie şi doi copii.

Mama lui Paul Urey declarase atunci că fiul său era într-o misiune umanitară în Ucraina, că el suferă de diabet şi are nevoie de insulină.

Originari din Manchester şi respectiv Warrington (nordul Angliei), Paul Urey este prezentat de Presidium Network ca un tată de familie care nu a activat în armată, dar a petrecut opt ani în Afganistan ca antreprenor civil, în timp ce Dylan Healy a lucrat la un lanţ hotelier din Marea Britanie.

Morozova susţine în declaraţia sa că autorităţile britanice ştiau că Urey este deţinut de forţele armate din Doneţk, dar că nu au făcut nimic pentru el.

Ea l-a acuzat pe defunct că a „condus operaţiuni militare, făcea recrutări şi instruia mercenari pentru bandele armate ucrainene”.

Paul Urey, potrivit ei, suferea de diabet, de probleme renale, respiratorii şi cardiace, precum şi de stres psihologic.

Liderii regiunii separatiste Doneţk, a cărei independenţă Moscova a recunoscut-o chiar înainte de a ataca Ucraina la 24 februarie, au condamnat la moarte alţi doi britanici şi un marocan pentru că luptau ca mercenari de partea forţelor ucrainene.

În declaraţia sa, Daria Morozova nu spune nimic de Dylan Healy, capturat în acelaşi timp cu Paul Urey, potrivit Presidium Network.

Editor : Robert Kiss

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO Imagini cu un australian care lupta pentru Ucraina, capturat şi interogat de ruşi. Reacția guvernului de la Canberra

China își adaptează tacticile de luptă, în urma monitorizării războiului din Ucraina. Lecțiile învățate de Beijing

Vladimir Putin l-a primit pe premierul slovac Robert Fico la Kremlin

Vladimir Putin, reacție furioasă după atacul cu drone asupra orașului rus Kazan

Partenerii noștri