Boris Johnson, înainte de G20 și COP26: Civilizația se poate prăbuși precum Imperiul Roman dacă nu acționăm împotriva crizei climatice
Liderii lumii trebuie să acționeze direct și rapid împotriva schimbărilor climatice, a avertizat prim-ministrul britanic, vineri, spunând înainte de summit-ul COP26 de la Glasgow, că „civilizația se poate prăbuși asemenea Imperiului Roman antic dacă nu sunt luate măsuri”, relatează Reuters.
Boris Johnson a făcut declarațiile cu câteva ore înainte de startul summit-ului G20 și câteva zile înainte de summit-ul climatic COP26. Premierul britanic a spus că generațiile viitoare riscă foametea, conflictul și migrația în masă dacă nu sunt făcute progrese în lupta contra schimbărilor climatice.
„Nu mai este niciun dubiu că aceasta este realitatea cu care trebuie să ne confruntăm”, a spus el la sosirea la Roma, avertizând că actualele condiții de trai se vor deteriora rapid dacă nu schimbăm cursul.
„Știm care a fost povestea declinului și căderii Imperiului Roman și mi-e teamă că același lucru este posibil și astăzi”, a spus Johnson.
Blocul G20, care include Brazilia, China, India, Germania și SUA, reprezintă 80% din PIB-ul lumii, 60% din populația și se estimează că 80% din emisiile de carbon la nivel global.
Mulți dintre liderii care merg la Roma vor merge, apoi, la Glasgow pentru summit-ul climatic COP26, perceput ca vital pentru rezolvarea problemei temperaturilor în creștere și consecințelor lor dramatice precum creșterea nivelurilor mărilor, furtunilor extreme, inundațiilor tot mai frecvente și mai dure în unele părți ale lumi și secetelor în altele.
„În ajunul COP26 din Glasgow, toate drumurile succesului trec prin Roma”, a spus Antonio Guterres, secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, înainte de summit-ul G20.
Editor : Adrian Dumitru
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News