Boris Johnson, discurs comic la ONU despre climă: Când Broscoiul Kermit a cântat că nu e ușor să fii verde, s-a înșelat
Prim-ministrul britanic Boris Johnson a injectat o doză de umor în discursul său despre climă rostit miercuri în faţa Adunării Generale a ONU, prin intermediul căruia a cerut depunerea unor eforturi mai mari pentru a combate schimbările climatice, informează DPA.
„Deţinem o putere uimitoare de a schimba lucrurile, pentru a le schimba în bine, precum şi o putere uimitoare pentru a ne salva pe noi înşine”, a declarat Boris Johnson, liderul Partidului Conservator din Marea Britanie.
„Atunci când Broscoiul Kermit a cântat «Nu e uşor să fii verde» - vă amintiţi de acel moment? -, vreau să ştiţi că el s-a înşelat. Chiar s-a înşelat. Pentru că este uşor şi, mai mult decât atât, este profitabil şi este corect să fii verde”, a adăugat prim-ministrul britanic.
„Nu mai contează că el a fost, de asemenea, inutil de nepoliticos faţă de Miss Piggy, după părerea mea”, a mai spus Boris Johnson.
Premierul britanic consideră că mai mulţi copaci trebuie să fie plantaţi pe Terra şi a promovat ideea producerii unei cantităţi mai mari de energie eoliană.
„Am plantat păduri întinse şi am instalat minunate turbine eoliene în câmpiile asanate din Doggerland, între Marea Britanie şi Olanda, în Marea Nordului”, a precizat el, referindu-se la o întindere de uscat care unea Marea Britanie de Europa continentală înainte de a fi acoperită de ape după creşterea nivelului mării în urmă cu câteva mii de ani.
„De fapt, producem atât de multă energie eoliană offshore, încât mă gândesc să îmi schimb numele în «Boreas» Johnson, în onoarea zeului nordic al vântului”, a glumit politicianul britanic.
De asemenea, Boris Johnson s-a folosit de acest discurs pentru a-i mulţumi preşedintelui chinez Xi Jinping pentru anunţul său conform căruia China nu va mai construi termocentrale în străinătate şi pentru a-l lăuda pe preşedintele american Joe Biden pentru promisiunea acestuia de a sprijini cu o finanţare suplimentară de miliarde de dolari lupta împotriva schimbărilor climatice.
Referindu-se la apropiata conferinţă ONU pentru climă, COP26, care va avea loc la Glasgow în luna noiembrie, Boris Johnson a spus că speră că acel eveniment să semene cu o petrecere aniversară a unei persoane care împlineşte vârsta de 16 ani - în sensul că omenirea va decide că trebuie să se maturizeze.
Politicianul britanic a mai spus că acea conferinţă ar trebui „să stingă lumânările unei lumi aflate în flăcări”.
Editor : A.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News