Live

Boris Johnson cere să se spună cum s-a propagat noul coronavirus: Nu ca să arătăm cu degetul un anumit stat, ci ca să înțelegem

Data publicării:
Boris Johnson, premierul Marii Britanii. Foto: GettyImages

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a lansat la Adunarea Generală a ONU un apel la unitate împotriva unor viitoare pandemii şi a insistat pe necesitatea de a fi înţeles modul în care s-a propagat noul coronavirus, transmite AFP.

Într-un moment în care lumea se apropie de un milion de victime ale COVID-19, "există un imperativ moral pentru omenire să fie onestă şi să înţeleagă cum pandemia a început şi s-a putut propaga", a declarat Johnson într-un mesaj înregistrat către Adunarea Generală a ONU, desfăşurată în format virtual.

Nu este vorba despre a arăta cu degetul un anumit stat sau guvern, "ci despre a şti" pentru a preveni pandemii în viitor, a spus Boris Johnson, care a trecut el însuşi printr-o experienţă dură cu COVID-19.

În discursul său, Johnson a subliniat rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care desfăşoară o astfel de anchetă, şi a anunţat o majorare cu 30% a contribuţiei Marii Britanii la OMS pe viitorii patru ani, în sumă de 340 milioane de lire.

"Dacă nu ne unim pentru a ne îndrepta puterea de foc împotriva inamicului nostru comun, toată lumea va pierde", a subliniat Johnson, afirmând că va folosi preşedinţia britanică a G7 de anul viitor pentru "a aduna lumea după COVID".

El propune un plan, dezvoltat în principal cu Fundaţia Bill şi Melinda Gates, ce cuprinde, între altele, crearea unei reţele de centre de cercetare dedicate zoonozelor, pentru "identificarea patogenilor periculoşi înainte ca aceştia să treacă de la animal la om", cum s-a întâmplat cu noul coronavirus.

Planul propune dezvoltarea capacităţii de producţie de tratamente şi vaccinuri, conceperea unui sistem de alertă timpurie la nivel mondial pentru "prognozarea pandemiilor aproape cum prognozăm vremea", armonizarea protocoalelor sanitare pentru orice viitoare urgenţă sanitară mondială, sau reducerea barierelor comerciale care stânjenesc riposta faţă de noul coronavirus.

Boris Johnson a mai anunţat o investiţie de 571 milioane de lire (624 milioane de dolari) în COVAX, mecanismul internaţional pentru distribuţia echitabilă la nivel global a 2 miliarde de doze de vaccinuri în 2021.

Premierul britanic a mai subliniat importanţa de a nu fi sacrificată securitatea în favoarea vitezei în dezvoltarea unui vaccin, cu riscul de a li se da apă la moară antivacciniştilor, pe care el i-a calificat drept "obsedaţi periculoşi".

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Haos! FOTO Mike Tyson l-a pălmuit pe Paul înainte de luptă: ”S-a terminat cu vorba” / ”Lovești ca o fetiță”. De la ce a pornit totul

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Boris Johnson, dat afară din platoul unei emisiuni TV: În loc să vorbească despre alegerile din SUA, își lăuda cartea de memorii

Şase răniţi, între care patru copii, într-un atac asupra unui centru de vaccinare din Gaza (OMS)

Organizația Mondială a Sănătății anunță pierderea contactului cu personalul său de la ultimul spital funcțional din nordul Fâșiei Gaza

Egiptul a scăpat de „virusul antic” care „i-a chinuit pe faraoni”. Un pas cu adevărat istoric, spune șeful OMS

Partenerii noștri