Live

Bloomberg: Lui Klaus Iohannis îi va fi greu să obțină șefia Consiliului European

Data publicării:
Președintele României, Klaus Iohannis, ar putea ajunge la șefia Consiliului European. Foto: Profimedia Images

Președintele României, Klaus Iohannis, speră să devină următorul președinte al Consiliului European, potrivit unor surse politice, concurând pentru postul care probabil va fi eliberat mai devreme din cauza anunțului neașteptat al lui Charles Michel că va candida pentru un loc în parlament, scrie Bloomberg. Jurnaliștii publicației spun, însă, că va fi dificil pentru Iohannis să obțină acest post.

Iohannis se alătură unei liste restrânse de foști lideri UE, printre care Mario Draghi, fostul premier al Italiei și Xavier Bettel, fostul premier din Luxemburg, ale căror nume au fost vehiculate ca posibili candidați pentru această funcție, care este una dintre cele mai importante din Uniunea Europeană. Președintele Consiliului prezidează reuniunile celor 27 de lideri ai UE și reprezintă blocul comunitar în chestiuni legate de politica externă.

Anunțul lui Michel a aruncat în haos procesul de alocare a funcțiilor de conducere din UE - un sistem complicat care ține cont de naționalitatea și de afilierea politică a candidaților -, dând startul inevitabilelor negocieri cu câteva luni înainte de termen. În mod obișnuit, negocierile încep după alegerile europene, după care sunt selectate posturile de președinte al Comisiei Europene, președinte al Consiliului și altele.

Bloomberg: Iohannis își dorește să fie președintele Consiliului European. Ar trebui să demisioneze

Draghi a revenit în centrul atenției miercuri, întâlnindu-se cu directori de companii la Milano. Acesta pregătește un raport pentru Comisie privind competitivitatea europeană, alimentând speculațiile că ar putea viza un post în UE. Fostul șef al Băncii Centrale Europene nu ar fi, însă, interesat de un post în UE, potrivit unui oficial care ar avea cunoștiință despre planurile sale de viitor.

Al doilea mandat de președinte al lui Iohannis se încheie la sfârșitul anului și nu mai poate candida din nou. El ar avea de dus o luptă dificilă pentru a obține postul dacă președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, ar obține un al doilea mandat, deoarece amândoi sunt membri ai Partidului Popular European de centru-dreapta.

Un purtător de cuvânt al biroului lui Iohannis a refuzat să comenteze planurile președintelui, scrie Bloomberg.

Alegerile europene au loc între 6 și 9 iunie, ceea ce adaugă o altă complicație la calendarul remanierii posturilor.

Dacă Michel va fi ales în iunie, el ar putea renunța la funcția sa actuală în iulie, înainte ca mandatul său să se încheie în noiembrie. În cazul în care nu se ajunge la un acord cu privire la un înlocuitor, șefia Consiliului European ar putea fi preluată, între timp, de premierul ungar Viktor Orban, deoarece țara sa va deține președinția rotativă semestrială a UE.

Viitoarea președinție ungară îi îngrijorează pe liderii UE și ar putea deveni un stimulent puternic pentru un compromis după alegeri, mai ales că Orban a blocat ajutorul pentru Ucraina. De asemenea, el a pus la îndoială faptul că invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia ar trebui să fie numită „război” și a fost singurul lider din UE care s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin de când a fost emis un mandat internațional de arestare pe numele acestuia pentru presupuse crime de război.

Bettel, fost prim-ministru al Luxemburgului și actual ministru de externe, a declarat luni pentru RTL că nu candidează în prezent și că dorește să rămână în țara sa natală, mai scrie Bloomberg.

Ciolacu: „Este un culoar real și este o șansă pentru România”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, într-o discuție cu jurnaliștii de la Guvern, că „România are o șansă serioasă să ocupe o poziție importantă la nivel european”. Ciolacu a fost întrebat despre scenariul în care președintele Klaus Iohannis ar putea fi viitorul președinte al Consiliului European.

„România are o șansă serioasă să ocupe o poziție importantă la nivel european. Este un culoar real și este o șansă, nu doar pentru președintele Klaus Iohannis, ci pentru România”, a declarat Ciolacu. Acesta a mai spus că discută frecvent cu președintele, inclusiv această temă.

Editor : R.K.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

VIDEO Răzbunare! Ce a făcut Ianis Hagi, imediat după ce a transformat o lovitură de la 11 metri în finala cu Celtic

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Klaus Iohannis și-a decorat consilierii prezidențiali de la Cotroceni

George Simion vrea să inițieze procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis, în noul Parlament. „Avem voturi”

Iohannis, după ce România a intrat în Schengen: Am văzut încercări grave de a minimaliza importanţa Uniunii Europene

Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: „O decizie prea mult timp așteptată. Un pas firesc și necesar”

Partenerii noștri