Blinken anunţă că va discuta astăzi cu Lavrov: „Vedem semne foarte tulburătoare ale escaladării ruse”
Secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat că va discuta sâmbătă cu omologul său rus Serghei Lavrov, într-o ultimă încercare de a preveni o posibilă invazie rusă a Ucrainei.
„Continuăm să vedem semne foarte tulburătoare ale escaladării ruse, inclusiv sosirea de noi forţe la graniţele Ucrainei”, a declarat Blinken într-o conferinţă de presă sâmbătă în Fiji, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
„Dacă Rusia este cu adevărat interesată să rezolve această criză, pe care ea însăşi a creat-o, prin diplomaţie şi dialog, suntem gata să o facem”, a spus el. „Dar trebuie făcut într-un context de dezescaladare. Până acum am văzut doar o escaladare din partea Moscovei”, a adăugat el.
„Acesta este un moment esenţial. Suntem pregătiţi pentru orice s-ar putea întâmpla”, a avertizat şeful diplomaţiei americane.
Blinken a asigurat din nou că Washingtonul şi aliaţii săi vor impune „rapid” sancţiuni punitive Rusiei dacă aceasta invadează Ucraina, ceea ce, a spus el, se poate întâmpla acum „în orice moment”.
„Nu ştim dacă preşedintele Putin a luat decizia”, a adăugat el.
„Dar ceea ce ştim este că el a pus în practică o capacitate de a acţiona într-un termen foarte scurt”, a mai declarat Blinken.
Președintele Joe Biden intenționează să vorbească sâmbătă cu președintele rus Vladimir Putin, după ce SUA au avertizat vineri că Rusia ar putea ataca Ucraina cu bombe și rachete în orice moment, relatează CNN, care citează sub anonimat „o persoană familiarizată cu acest subiect”. La rândul său, Palatul Elysee a anunțat vineri seara că preşedintele francez Emmanuel Macron va discuta sâmbătă la prânz cu Vladimir Putin despre criza de la graniţa ruso-ucraineană.
Joe Biden le-ar fi spus celorlalți lideri NATO și UE că SUA consideră că Vladimir Putin a decis să declanșeze invazia în Ucraina, care ar putea avea loc în următoarele zile, potrivit unor surse diplomatice citate de The Guardian și Financial Times. Agențiile de informații occidentale consideră că obiectivul cel mai probabil al ofensivei rusești ar fi să încercuiască Kievul și să forțeze schimbarea regimului, arată sursele citate de presa occidentală.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News