Live

Blinken a criticat China chiar după ce s-a întâlnit cu Xi Jinping: „Invazia ar fi mai dificilă pentru Rusia fără sprijinul chinez”

Data publicării:
Șeful diplomației americane s-a întâlnit cu dictatorul Xi Jinping, la Beijing. Foto: Profimedia Images

Antony Blinken a criticat sprijinul pe care China îl oferă Rusiei în războiul acesteia împotriva Ucrainei, imediat după ce a încheiat întâlnirea cu dictatorul Xi Jinping și cu ministrul său de externe, Wang Yi. Secretarul de stat al SUA a spus că războiul sângeros pe care regimul de la Kremlin îl duce de peste doi ani pentru distrugerea Ucrainei „ar fi mai dificil fără susținerea Chinei”.

„Ar fi mai dificil pentru Rusia să-şi continue asaltul contra Ucrainei fără susţinerea Chinei”, a spus şeful diplomaţiei americane în faţa reporterilor după ce s-a întâlnit, la Beijing, cu ministrul de externe chinez, Wang Yi şi cu dictatorul Xi Jinping.

Blinken a menţionat că le-a transmis acestora preocuparea sa în legătură că „faptul că China furnizează Rusiei echipamente care ar putea fi folosite în războiul contra Ucrainei”.

„Am spus clar la reuniuni că China nu trebuie să ajute Rusia prin furnizarea de componente electronice, mecanice, electromecanice şi alte tipuri de tehnologie pentru apărare”, a explicat el, adăugând că SUA nu exclud posibile sancţiuni împotriva companiilor chineze care furnizează Rusiei astfel de echipamente.

Pe de altă parte, secretarul de stat a mai spus că a avertizat China față de manevrele sale „periculoase” în apropiere de Filipine.

„Am spus clar că Statele Unite vor continua să dezamorseze tensiunile, dar angajamentele noastre în materie de apărare a Filipinelor rămân neclintite”, a precizat Blinken, menţionând că a abordat în discuţiile sale cu responsabilii chinezi subiectul „acţiunilor periculoase” ale regimului de la Beijing în Marea Chinei de Est.

El a vorbit şi despre Orientul Mijlociu şi a precizat că, în opinia sa, China ar putea „diminua tensiunile” în această regiune, mai ales cu ajutorul influenţei sale majore asupra Iranului.

„Cred că relaţiile Chinei pot fi pozitive pentru a încerca să diminueze tensiunile, să împiedice escaladarea şi să prevină răspândirea conflictului”, a spus Blinken.

Cât despre TikTok, pe care SUA o ameninţă cu interzicerea pe teritoriul său, Blinken a spus că această chestiune nu a fost discutată în întrevederile sale la Beijing, în schimb a menţionat că le-a transmis responsabililor chinezi preocuparea guvernului SUA faţă de „practicile comerciale neloiale” şi le-a cerut la acest capitol „condiţii egale”.

Preşedintele Joe Biden a promulgat, miercuri, o lege care obligă această platformă să taie toate legăturile cu compania-mamă chineză ByteDance, în caz contrar, TikTok, foarte populară în SUA, va fi eliminată din magazinele de aplicaţii pentru smartphone-uri pe teritoriul american.

Respectiva lege dă companiei ByteDance un termen de 270 de zile să găsească un investitor dintr-o ţară care să nu fie „adversară” a SUA şi acest investitor să cumpere platforma TikTok.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Negocieri secrete între noii lideri ai Siriei și Kremlin. Ce vor rebelii sirieni de la Putin ca Rusia să își păstreze bazele militare

Ce a urmărit Ucraina prin uciderea lui Igor Kirillov. Mark Galeotti: „Există o consternare reprimată, dar larg răspândită”

O rețea de agenți ruși a fost destructurată de SBU. Spionii aveau ca misiune detectarea aerodromurilor care adăpostesc avioanele F-16

De ce Bashar al-Assad nu este în siguranță la Moscova, chiar dacă Rusia a fost principalul său aliat

Partenerii noștri