Bitdefender avertizează asupra unor campanii umanitare false după cutremurele din Turcia şi Siria
Specialiştii Bitdefender au identificat, imediat după cutremurele din Turcia şi Siria, campanii umanitare false create cu scopul de a păcăli donatorii interesaţi să ajute victimele. Una dintre acestea menționează UNICEF pentru a câștiga încrederea. ”Atacatorii informatici susţin că reprezintă o organizaţie caritabilă globală care colaborează cu UNICEF şi solicită donaţii pentru sprijinirea copiilor şi familiilor din Siria și Turcia”, atrage atenția Bitdefender într-un comunicat, potrivit Agerpres.
Majoritatea mesajelor frauduloase provin de la adrese IP din Pakistan, iar hackerii se folosesc de o organizaţie caritabilă fictivă din Ucraina pentru a atrage victimele. Mesajul lor sună în felul următor:
"Lansăm o campanie de sprijinire a oamenilor din Turcia şi Siria care au fost grav afectaţi de cutremurul care i-a lăsat fără adăpost. Fundaţia Wladimir şi-a asumat responsabilitatea de a oferi asistenţă la faţa locului pentru a ajuta cât mai mulţi oameni. Vă îndemnăm să donaţi pentru victime", este mesajul fals.
Domeniul care găzduieşte pretinsa fundaţie a fost creat pe data de 3 octombrie 2022 şi este, deja, depistat de filtrele antispam şi antifraudă ale Bitdefender.
"Această organizaţie falsă, fondată iniţial pentru a oferi asistenţă victimelor războiului din Ucraina, pare să-şi fi schimbat pentru moment misiunea şi vizează donaţii destinate victimelor cutremurului devastator. Portofelele de criptomonede şi numele acestei organizaţii caritabile false au fost, de asemenea, folosite într-o campanie anterioară de spam prin care se cerea ajutor pentru ucrainenii refugiaţi din calea războiului", se arată în comunicat.
O altă campanie online de fraudă care se derulează în contextul dezastrului din Turcia şi Siria pretinde că este în colaborare cu UNICEF, susțin experții de securitate cibernetică.
"De această dată, atacatorii informatici susţin că reprezintă o organizaţie caritabilă globală care colaborează cu UNICEF şi solicită donaţii pentru sprijinirea copiilor şi familiilor din ambele ţări. Spre deosebire de celelalte înşelătorii depistate până acum, destinatarii sunt rugaţi să trimită un email către organizaţie pentru a afla mai multe detalii despre modalităţile de a dona. Prin acest tip de interacţiune, utilizatorii nu doar că îşi validează adresa de email, dar se expun şi la mai multe atacuri în viitor. În plus, ei riscă să ofere suplimentar informaţii personale şi financiare", menţionează sursa citată.
În acest context, Bitdefender vine cu o serie de recomandări pentru utilizatori pentru a nu cădea în plasa atacatorilor: să fie vigilenţi în această perioadă şi să se gândească bine înainte de a face donaţii în scopuri caritabile, mai ales când primesc asemenea mesaje prin emailuri nesolicitate; mesajele prost redactate, cele cu aspect neoficial şi donaţiile în criptomonedă sunt semnale mari de alarmă, care necesită un plus de prudenţă; persoanele care doresc să îi ajute pe cei aflaţi în nevoie se pot îndrepta către organizaţiile caritabile cu reputaţie prin paginile oficiale care permit efectuarea de plăţi.
Editor : D.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News