Live

Beijing 2022, prima Olimpiadă de iarnă din istorie unde se va schia pe zăpadă 100% artificială. „Este imprevizibilă și periculoasă”

Data actualizării: Data publicării:
La Beijing, se folosesc sute de tunuri de zăpadă pentru a crea troienele artificiale necesare desfășurării probelor olimpice de iarnă. Colaj foto: Profimedia Images

Pentru prima dată în istoria Jocurilor Olimpice de iarnă, sportivii care vor concura la Beijing vor schia pe părtii cu zăpadă 100% arificială, considerată de sportivi „imprevizibilă și, posibil, periculoasă”. Din cauza schimbărilor climatice, până în 2050, mai puțin de jumătate din locațiile care au organizat Olimpiada de iarnă în trecut vor avea condițiile naturale necesare pentru a mai găzdui o dată evenimentul, scrie CNN.

Regiunea unde se vor organiza probele de iarnă a fost acoperită de un strat subțire de zăpadă, dar nimeni nu se aștepta la mai mult. Din noiembrie și până în ianuarie, Beijingul are de-a face cu doar 11 milimetri de precipitații, în medie.

În loc de zăpadă naturală, pârtiile vor fi acoperite cu omăt artificial stropit cu ajutorul tunurilor de zăpadă ale firmei italiene TechnoAlpin, potrivit HuffPost. Compania folosește sute de tunuri și alte aparaturi pentru a crea troiene artificiale la Beijing și în toate celelalte locații din China în care se vor desfășura probele olimpice de iarnă.

Toate eforturile vor necesita în jur de 185 de milioane de litri de apă care sunt scoși din rezervoarele unei regiuni despre care chiar Comitetul Olimpic Internațional a spus că „suferă” din lipsa apei și devine din ce în ce mai aridă.

Apa este tratată chimic pentru a rezista topirii și este împroșcată în aer la temperaturi de îngheț, ceea ce o face să se depună pe sol sub o formă mult mai densă și dură decât zăpada adevărată.

Înzăpezirea artificială va necesita în jur de 185 de milioane de litri de apă care sunt scoși din rezervoarele unei regiuni despre care chiar Comitetul Olimpic Internațional a spus că „suferă” din lipsa apei și că devine din ce în ce mai aridă. Foto: Profimedia Images

Zăpada artificială, un trend tot mai popular al Jocurilor Olimpice de iarnă. Soci - 80%, PyeongChang - 90%, Beijing - 100%

Organizatorii olimpiadelor de iarnă din trecut s-au confruntat cu condiții mai puțin decât favorabile, dar niciodată atât de grele.

Un studiu realizat de Bloomberg a descoperit că 80% din zăpada folosită la Jocurile Olimpice de la Soci din 2014 a fost artificială, iar în Coreea de Sud în 2018 cifra s-a ridicat la 90%. Ambele locații înregistrează mai multe precipitații anuale decât Beijingul.

În lipsa unor măsuri urgente pentru a opri schimbările climatice, trebuie să ne așteptăm ca toate Jocurile de iarnă să arate la fel ca la Beijing, potrivit unui studiu publicat miercuri de un grup ecologist de la Universitatea Loughborough din Anglia.

Din anul 2050, doar 10 din cele 21 de locații care au găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 1924 și până în prezent vor avea zăpada naturală și condițiile climatice necesare pentru a mai organiza acest eveniment sportiv, potrivit autorilor studiului.

Citește și: China investește în modificarea vremii. Fizician: „În timp, compușii folosiți pot deveni nocivi pentru microfauna de pe sol și din apă”

Regiunea unde se va organiza Olimpiada a fost acoperită de un strat subțire de zăpadă, insuficient pentru sporturile de iarnă. Oamenii s-au bucurat, însă, de zăpadă și au patinat pe un lac înghețat din Beijing. Foto: Profimedia Images

Campion la schi: Tehnologia zăpezii artificiale este „utilă, dar nu poate rezolva problema schimbării climatice”

Tehnologia de creare a zăpezii este foarte utilă, dar nu poate înlocui zăpada reală, a spus și Peter Speight, campion britanic la schi acrobatic și olimpic de iarnă.

„Este util să poți crea zăpadă fizică pentru ca oamenii să o poată folosi, dar ai nevoie de cantități foarte mari de apă și energie și asta nu poate rezolva schimbările climatice”, a spus Speight. „Trebuie să rezolvăm încălzirea globală de la sursă, prin reducerea emisiilor de gaze de seră, în loc să ne bazăm pe soluții de atenuare [a problemei].”

Și nu doar resursele necesare pentru a crea condițiile ideale pentru sporturile de iarnă sunt o problemă la Olimpiada de la Beijing. Zăpada artificială formează „o suprafață despre care mulți competitori spun că este imprevizibilă și, posibil, periculoasă”.

Citește și: Putin, Xi, olimpiada și invazia. Cum a ajuns China singura țară care ar putea împiedica Rusia să atace Ucraina. Măcar până la primăvară

Editor : Raul Nețoiu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cel mai mare mister din istoria aviației. Autoritățile din Malaezia reiau căutările zborului MH370, dispărut acum mai bine de 10 ani

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Ce este „arma magică” a lui Xi Jinping de care Occidentul se teme la fel de mult ca de arsenalul militar al Chinei

China va avea peste 1000 de focoase nucleare până în 2030. Ce date mai relevă un raport al Pentagonului despre armata Beijingului

Partenerii noștri