Live

Au fost găsite rămășițe umane la locul prăbușirii avionului cu 132 de persoane la bord, în China

Data publicării:
FOTO: Profimedia Images

Echipele de intervenție din China au găsit rămășițe umane la locul unde un avion cu 132 de oameni la bord s-a prăbușit în munți, în această săptămână.

Autoritățile nu au comunicat încă numărul victimelor, dar până acum nu a existat niciun indiciu că vreuna dintre cele 132 de persoane de la bord ar fi supraviețuit, scrie BBC.

Anchetatorii încă nu au aflat cauza prăbușirii avionului, care, în aproximativ două minute a pierdut 8.000 de metri altitudine.

Una dintre cutiile negre ale avionuluia fost găsită ieri. Este atât de tare deteriorată, încât anchetatorii nu își dau seama dacă au găsit înregistratorul de date de zbor sau înregistratorul de voce din cabina de pilotaj.

Ar putea oferi indicii despre cauzele celei mai mari tragedii aviatice din ultimele decenii din China. Cutia neagră a fost trimisă la Beijing pentru ca datele sale să fie analizate.

Ploile abundente au inundat zona cu relief abrupt și accidentat la locul accidentului din Wuzhou, îngreunând eforturile de intervenție pentru sute de salvatori și voluntari, care au găsit până acum și resturi împrăștiate ale avionului, dar și bunuri personale arse.

Miercuri, la fața locului au început să sosească zeci de rude ale victimelor. Unii dintre ei au vorbit jurnaliștilor despre pierderea suferită.

Un bărbat a declarat pentru Reuters că nepotul său era printre pasageri. El și fiul său conduseseră cinci ore cu mașina din provincia vecină Shenzhen, în speranța de a-și putea găsi ruda în viață.

„Mi-am propus să rămân până când se rezolvă problema și îi pot lua cenușa înapoi. Dar asta depinde de munca autorităților. Sper ca țara să poată investiga în detaliu această problemă și să afle dacă este vina producătorului sau o altă problemă”, a spus el.

Prăbușirea avionului a șocat și devastat China.

Președintele Xi Jinping a ordonat rapid o investigație la scară largă asupra tragediei.

La o conferință de presă de miercuri, oficiali din aviație au spus că avionul nu a întâmpinat pe traseu probleme legate de vreme sau de siguranța zborului.

De altfel, avionul Boeing 737-800 fusese supus tuturor verificărilor necesare înainte de zbor.

La bord erau trei piloți, au dezvăluit oficialii din China Eastern. Căpitanul avea 6.709 de ore de experiență de zbor, iar primul și al doilea ofițer aveau 31.769 de ore și, respectiv, 556 de ore.

„Din câte știm, performanța celor trei piloți fusese bună și nu aveau probleme în familie”, a spus reprezentantul companiei aeriene.

Anchetatorii iau în calcul mai multe cauze ale accidentului, inclusiv o acțiune deliberată, o eroare de pilotaj sau problemele tehnice.

Anchetatorii chinezi au invitat, de asemenea, experți americani în aviație să se alăture investigației – deoarece avionul Boeing a fost fabricat în SUA. Oficialii americani au spus că nu sunt siguri dacă vor trimite încă o echipă din cauza cerințelor stricte de carantină impuse de China din cauza pandemiei de Covid.

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Țiriac a plătit 7.500.000 € și vrea să fugă de tot într-o destinație total surprinzătoare, după ce și-a donat toată averea

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Pearl Harbor-ul Chinei: Beijingul a transformat o insulă cât Taiwanul într-o fortăreață militară de 50 de miliarde de dolari

China știa de planurile Rusiei de a aduce nord-coreeni pe câmpul de luptă în Ucraina, crede un expert european

Imagini din satelit arată un misterios portavion construit în China, pe fondul expansiunii navale vertiginoase

Borrell: Sprijinul Chinei pentru Rusia reprezintă o „ameninţare directă” la adresa Europei

Partenerii noștri