Atacurile hibride ale Rusiei și războiul din Ucraina, pe agenda reuniunii miniștrilor de externe ai NATO
Miniştrii de externe din statele NATO urmează să înceapă marţi două zile de întâlniri la sediul Alianţei de la Bruxelles, având ca principal punct pe agendă continuarea susţinerii Ucrainei împotriva invaziei ruse, relatează dpa, preluată de Agerpres.
Ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga îi va informa pe omologii săi din NATO despre situaţie curentă a luptelor în contextul în care frontul de est din Ucraina este sub o presiune crescândă din cauza atacurilor ruse.
Ucraina este aşteptată de asemenea să aibă o nouă tentativă de a o obţine o invitaţie de aderare din partea Alianţei Nord-Atlantice, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sugerat că ţara sa fi de acord cu o încetare a focului cu Rusia dacă NATO va asigura protecţia regiunilor din ţară controlate de Ucraina.
„Dacă vrem să oprim faza fierbinte a războiului, trebuie să luăm sub umbrela NATO teritoriul Ucrainei pe care îl avem sub controlul nostru”, a declarat Zelenski într-un interviu pentru canalul britanic Sky News.
Alianţa a refuzat până acum să ofere Ucrainei aderarea la NATO din cauza preocupărilor că invazia rusă din Ucraina va escalada într-un conflict care să implice NATO.
Marţi, miniştrii de externe se vor întâlni cu regele iordanian Abdullah al II-lea, când ar urma să discute, printre altele, despre conflictul în curs din Orientul Mijlociu şi despre ofensiva unei alianţe de rebeli din Siria.
Miniştrii de externe ai NATO intenţionează de asemenea să discute despre lansarea, lunea trecută, de către Rusia, a unei rachete balistice experimentale asupra Ucrainei şi să examineze nevoile apărării antiaeriene ucrainene.
Armata rusă susţine că noile rachete cu rază medie de acţiune pe care le-a lansat asupra oraşului ucrainean Dnipro săptămâna trecută pot lovi ţinte din toată Europa şi că nu pot fi oprite de sisteme antiaeriene.
Descurajarea şi apărarea împotriva atacurilor ruse hibride sau actelor de sabotaj care vizează membri NATO urmează de asemenea să se afle pe agenda discuţiilor
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News