Live

Armata finlandeză a început să blocheze drumurile către capitala Helsinki

Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

Poliţia şi armata finlandeză au început să instituie blocaje rutiere pe toate drumurile ce leagă Helsinki de restul ţării, în timp ce guvernul grăbeşte adoptarea unei legislaţii în parlament pentru a întări blocada regiunii capitalei în cadrul măsurilor de contracarare a răspândirii coronavirusului, relatează Agerpres.

Guvernul finlandez a decis miercuri să instituie o blocadă de trei săptămâni a regiunii din jurul Helsinki, epicentrul epidemiei de coronavirus în Finlanda, pentru a-i împiedica pe oameni să călătorească şi să răspândească virusul în altă parte a ţării. Dar vineri, decizia încă aştepta aprobarea parlamentului, notează Reuters.

Traficul a început să fie restricționat spre seară pe autostrăzile ce duc în afara regiunii capitalei, Uusimaa. Poliţia bloca benzile de circulaţie cu stâlpi şi garduri, a informat presa locală.

Între timp, la Helsinki continua dezbaterea legii în Parlament - amânată din cauza unor probleme tehnice constituţionale - miza fiind să fie aprobată până la miezul nopţii, când se presupune că va intra în vigoare.

Deplasarea spre şi dinspre regiunea Uusimaa va fi interzisă până la 19 aprilie, cu anumite excepţii precum livrările de bunuri şi naveta indispensabilă legată de muncă.

Până vineri, autorităţile au anunţat şapte decese şi 1.041 de cazuri confirmate de COVID-19 în Finlanda, cele mai multe dintre ele în regiunea capitalei.

Săptămâna trecută, Finlanda a restricţionat traficul la graniţele sale, a interzis întâlnirile publice a mai mult de 10 persoane, a închis şcolile pentru majoritatea elevilor şi a îndemnat oamenii să rămână acasă cât mai mult posibil.

Editare web: Luana Păvălucă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia susține că NATO vrea să transforme Moldova într-o bază logistică pentru aprovizionarea armatei ucrainene

Finlanda cere ca NATO și UE să apere cablurile submarine. „Rusia are capacitatea și dorința de a face acte sabotaj în Europa”

Germania suspectează un sabotaj la cablul submarin de telecomunicații din Marea Baltică. Suedia deschide o anchetă

Cablul submarin de telecomunicaţii între Helsinki şi Rostock a fost rupt în în urma unui impact exterior

Partenerii noștri