Live

Video Exclusiv Ambasadorul Italiei: Defrișările ilegale și piaţa construcțiilor din România sunt domenii cu risc de infiltrare mafiotă

Cristina Cileacu Data publicării:
Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Durante Foto: captură video Digi24

Grupurile mafiote nu mai folosesc în prezent violența sau intimidarea, ci adoptă metode corupte ca să se infiltreze în administrația publică, să facă achiziții publice și recurg la spălarea banilor pentru a se infiltra în economia legală. De aceea trebuie să luăm în considerare aceste legături și să respingem orice formă de corupție exploatată de grupurile criminale, spune  într-un interviu pentru Digi24 ambasadorul Italiei la București, Alfredo Durante.

Un nivel nou pentru relaţia româno-italiană

Cristina Cileacu: Dle ambasador, legătura dintre țările noastre este istorică, dar în prezent este în curs de negociere un parteneriat strategic, care practic va întări relația. De ce este nevoie acum în relaţia dintre țările noastre?

Alfredo Durante, ambasadorul Italiei la București: Cred că putem construi pe baza unei puternice relaţii culturale, istorice şi lingvistice, iar relațiile bilaterale încă au un potențial important de o creștere viitoare. Am stabilit un parteneriat strategic în urmă cu 25 de ani, am sărbătorit acum câteva săptămâni, dar acum trebuie să ne adaptăm parteneriatul bilateral la noile provocări globale și să explorăm noi modalități de contribuire la soluționarea problemelor globale, în special în cadrul european. Așadar, următoarea declarație pe care cele două ministere de externe o negociază în prezent va sublinia şi potențialul de cooperare în domeniul luptei împotriva schimbărilor climatice, a dublei tranziții, ecologice și digitale, pentru că cele două țări pot juca un rol foarte relevant în consolidarea integrării europene. Ar trebui să fim conștienți de provocările din domeniul energiei, al politicilor comune de apărare, de aceea, declarația comună va încerca să reflecte și să cuprindă aceste noi chestiuni.

Cristina Cileacu: Și asta se va întâmpla curând, anul acesta, este un terment limită pentru asta?

Alfredo Durante: Nu este un termen limită, dar negociem deja de câteva luni și sperăm ca până la sfârșitul acestui an cei doi miniștri de externe să se reunească, alături şi de alți membri ai celor două guverne, ca să semneze această Declarație comună privind parteneriatul strategic.

Lecţia italiană de luptă cu mafia

Cristina Cileacu: Legătura dintre noi are o latură mai întunecată, să o numim așa, pentru că, desigur, Italia are, din păcate, o mulțime de experiențe neplăcute cu mafia. În același timp, mafia italiană este prezentă și în România. Și mulți profesioniști care au luptat împotriva mafiei au fost uciși de-a lungul anilor. Cum a evoluat această relație între țările noastre, dacă vorbim despre munca în comun împotriva acestui fenomen

Alfredo Durante: În primul rând, am avut ocazia să comemorăm doi magistrați italieni uciși de Mafia, Giovanni Falcone și Paolo Borsellino, pentru că este un monument în amintirea acestor doi judecători în Parcul Kiseleff din București. La zece ani de când a fost inaugurată placă memorială, am organizat o ceremonie alături de ministrul de interne și cel al justiției, ca să subliniem importanța luptei împotriva crimei organizate, după standardele lecţiei şi experienţei oferite de Giovanni Falcone, „urmăreşte banii”, prin tehnici de investigație specializate și echipe care împărtășesc informații, care confiscă bunurile grupurilor criminale și care promovează cooperarea internațională. La 30 de ani de la sacrificiul lui Giovanni Falcone, aceasta este o lecție importantă pe care multe țări ale Organizației Națiunilor Unite au învățat-o.

Și în ceea ce privește relațiile bilaterale, avem o cooperare fructuoasă între agențiile respective, Direcția Națională Anticorupție și Curtea de Procuratura Specială Antimafie din Italia. Acum, lupta împotriva crimei organizate necesită şi luarea în considerare a legăturilor dintre corupție și crima organizată, pentru că acum grupurile criminale nu mai folosesc violența sau intimidarea, ci adoptă metode corupte ca să se infiltreze în administrația publică, să facă achiziții publice și folosesc spălarea banilor să se infiltreze în economia legală. De aceea trebuie să luăm în considerare aceste legături și să respingem orice formă de corupție folosită, exploatată de grupurile criminale.

Cum poate fi contracarată mafia

Cristina Cileacu: Și din moment ce aveți pregătire juridică, consideraţi că rezultatele sunt suficient de bune sau cum ați descrie, după experiența dvs. personală, aceste chestiuni?

Alfredo Durante: Aș spune că resursele nu sunt niciodată suficiente pentru a combate aceste fenomen. Ceea ce este important este schimbul de informații, interoperabilitatea bazelor de date și, în special, înghețarea activelor și confiscarea activelor controlate de crima organizată. Acest lucru este foarte important pentru încercarea de a proteja economia de infiltrări și protejarea drepturilor părților mai fragile ale societății.

Cristina Cileacu: Și dacă putem compara ce se întâmplă acum, dacă discutăm despre crima organizată atât în Italia, cât și în România, legat de ce face Mafia, cu România de acum 10-20 de ani, ați spune că aceste activități au crescut sau mai degrabă nu?

Alfredo Durante: Punerea uniformă în aplicare a cadrului juridic al Uniunii Europene poate ajuta procurorii, judecătorii și funcționarii poliției să contracareze interesele și activitatea crimei organizate. Desigur, în cele două țări pot fi sectoare diferite în care aceste grupuri sunt mai active, ştim că, în România, de exemplu, domeniul defrișărilor ilegale sau unele aspecte ale pieţei construcțiilor pot fi infiltrate de grupuri criminale. Cred că același lucru este și în Italia în privinţa, de exemplu, a construcției de infrastructuri și de lucrări publice.

Cum se descurcă Italia fără gazul rusesc?

Cristina Cileacu: În România, și nu numai România, dar din moment ce ne învecinăm cu Ucraina, „criză” pare să fie cuvântul care definește viața de zi cu zi. Și acest război ne-a obligat pe toți, în special țările europene, să avem o reacție și să încercăm să ne punem la adăpost pe noi, dar și să încercăm să răspundem Rusiei. Cum a reacționat Italia până, acum la ce se întâmplă în Ucraina?

Alfredo Durante: În primul rând, la nivel politic, am condamnat ferm în cadrul Uniunii Europene agresiunea ilegală, neprovocată a Rusiei față de Ucraina, și am susținut continuu adoptarea sancțiunilor împotriva Federației Ruse. Apoi, ne-am consolidat participarea la misiunea de poliție aeriană de la Marea Neagră, din baza de la Constanţa, cu active desfășurate de Forțele Aeriene Italiene, 200 de oameni și opt avioane de luptă. A fost şi un răspuns important în privinţa ajutorului umanitar, Protecția Civilă italiană a fost prima care a răspuns la apelul din partea României şi o parte din ajutorul umanitar a fost canalizat prin hub-ul logistic de la Suceava. Afacerile noastre de aici și asociațiile ONG-urilor au oferit sprijin refugiaților ucraineni, adăpost și, de asemenea, au căutat oportunități de angajare pentru aceștia. Aș sublinia, de asemenea, răspunsul țării mele în ceea ce privește schimbarea matricei energetice. În primul rând, am redus dramatic, în mod voluntar, importurile de combustibili fosili din Rusia, diversificăm aprovizionarea cu gaz din Orientul Mijlociu și din țările africane sub-sahariene. De asemenea, accelerăm lucrurile în privinţa energiei regenerabile. Italia este una dintre cele mai importante țări pentru dezvoltarea energiilor regenerabile, am dezvoltat tehnologii bune în acest domeniu.

Cristina Cileacu: Și credeţi că în această iarnă toţi cetăţenii Uniunii Europene vor fi în siguranţă din punctul de vedere al energiei?

Alfredo Durante: Mă pot referi la cetăţenii italieni. Am văzut că rezervele de gaze au crescut acum până la capacitatea 41%. Construim un nou terminal pentru gazificarea gazului lichefiat pe care îl vom importa din străinătate. Vom avea un vas uriaș, care va fi gata la începutul anului viitor. Guvernul meu este destul de încrezător că rezervele actuale și proviziile pe care le avem în vedere pentru următoarele câteva luni vor fi suficiente ca să trecem de iarna viitoare.

Avantajele tehnicii de apărare italiene

Cristina Cileacu: Ați menționat poliția aeriană pe care italienii o fac prin rotație aici, la baza Mihail Kogălniceanu din România. De asemenea, trebuie să le amintim telespectatorilor noștri că în primele zile ale războiului ucrainean, avioanele italiene au venit în spațiul nostru ca să ajute la siguranţa spaţiului aerian din regiune. Credeți că această cooperare în materie de apărare între țările noastre ar fi fost la fel de amplă dacă nu era NATO?

Alfredo Durante: Aș spune că avem un potențial important de cooperare în acest domeniu. Decizia României de a majora bugetul apărării de la 2% la 2,5% din PIB este o decizie strategică. De asemenea, am văzut decizia Germaniei de a-și creşte bugetul pentru apărare. Italia dezvoltă o mulțime de sisteme de apărare, platforme. Suntem singura țară din NATO, împreună cu SUA și Marea Britanie, care are avioane care pot decola vertical de pe un transportator maritim. Investim mult în echipamente noi, sisteme de apărare și tehnologie. Cuvântul-cheie aici ar trebui să fie interoperabilitatea, achiziţii și platforme și de aceea Uniunea Europeană, Apărarea, Busola Strategică și politica de apărare comună ar trebui să ajute programele de achiziție pentru a îmbunătăți eficiența și pentru a folosi mai bine resursele Uniunii Europene. Dacă avem alocări importante de bani europeni, acestea ar trebui, în primul rând, să meargă la companiile europene pentru că suntem capabili, avem un nivel foarte bun de tehnologie și caracteristica distinctivă a industriei italiene de apărare este reprezentată de materialele cu dublă utilizare care au un impact semnificativ în privinţa transferului de tehnologie și oportunităților de locuri de muncă pentru cei calificaţi.

Italia vrea România în Schengen

Cristina Cileacu: Din moment ce aţi menţionat Uniunea Europeană, sunt o mulţime de schimbări pentru ambele ţări şi pentru restul membrilor de la nivelul Uniunii Europene. Dar în cazul României rămânem în continuare în urma vestului Europei, și este doar vina politicienilor noștri. Care este perspectiva dvs în privinţa României, a oportunităților şi provocărilor pe care le are în Uniunea Europeană?

Alfredo Durante: Cred că România joacă un rol tot mai relevant în cadrul Uniunii Europene, mai ales după Brexit. Și asta este ceva asupra căruia toată lumea poate fi de acord şi acest lucru ne oferă, de asemenea, o pârghie importantă pentru a consolida parteneriatul nostru bilateral. Cred că România dovedeşte că lucrează foarte bine în aproape toate domeniile politicilor, dacă iau doar gestionarea frontierelor externe, România a demonstrat deja că este de facto o ţară Schengen. Noi am sprijinit întotdeauna solicitarea României de a adera la zona Schengen. Din punct de vedere energetic aveți un mix energetic foarte bun. Desigur, putem avea opinii diferite cu privire la calificarea sursei de tranziție pentru energia nucleară, pentru gaz, am făcut alegeri diferite în trecut, dar, desigur, respectăm alegerile Parlamentului și ale poporului român. Cred că potențialul economic al României ca hub pentru industria europeană, pentru industria prelucrătoare, pentru dezvoltarea tehnologiei, precum și pentru servicii, este într-adevăr foarte, foarte ridicat. Ar trebui să existe o modalitate să exploataţi mai bine și avantajul diasporei, pentru că sunt mai multe milioane de cetățeni români care trăiesc și muncesc în străinătate.

Cristina Cileacu: Mai ales în Italia.

Alfredo Durante: În Italia, desigur, acum avem aproape 1.100.000 de români, foarte bine integrați, care contribuie la creșterea economiei italiene și ne arată cât de integrate sunt cele două țări ale noastre și cât de integrate sunt lanțurile valorice dintre cele două sisteme economice.

O nouă imagine a Italiei

Cristina Cileacu: Am spus că sunteţi la un an de când v-aţi început misiunea în România, cum a fost acest prim an?

Alfredo Durante: A fost grozav, a fost cu adevărat grozav. Mă bucur foarte mult de misiunea mea aici, care este foarte diversă, articulată. Am aici oportunitatea să lucrez în diferite domenii: dialog politic, contacte politice, cooperare economică, sprijin pentru companiile italiene, activități și inițiative culturale, ne dorim să oferim o imagine mai contemporană a Italiei...

Cristina Cileacu: Trebuie să întreb ce înseamnă imagine contemporană a Italiei?

Alfredo Durante: Clasicul, vremea lui Dante Alighieri, a Renașterii, dar și în privinţa cinematografului sau muzicii avem acum exprimări noi şi probabil mai vibrante ale stilului de viaţă italian, expresii vibrante ale modei, designului și literaturii. Cred că ar trebui facem eforturi să descoperim și să ajutăm publicul român să descopere autori noi, forme noi de design vestimentar, muzică, cinema. Sunt multe de descoperit.

Cristina Cileacu: Putem spune deci că Italia, la 76 de ani, tocmai a avut ziua națională, devine din ce în ce mai tânără?

Alfredo Durante: Sper că va fi întotdeauna tânără în suflet, în spirit. La 76 de ani de la adoptarea Constituției noastre, Constituția se dovedește să fie un document foarte plin de viață, care poate ajuta poporul italian să păstreze unitatea, coeziunea, solidaritatea și valorile consacrate în Constituția noastră: drepturile omului, libertatea, justiția socială, solidaritatea, care încă se dovedesc a fi foarte active și vii.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Mersul pe trotinetă electrică, doar cu asigurare și cască. Țara europeană care a înăsprit codul rutier

Italia a învins Slovacia în finală şi a câştigat Billie Jean King Cup. Sezon remarcabil pentru Paolini

Doi italieni sunt cercetați penal pentru spionaj în favoarea Rusiei

Atenţionare de călătorie MAE: Grevă generală ce va afecta toate tipurile de transport din Italia, la finalul lunii noiembrie

Partenerii noștri