Live

Ambasadorii din țările arabe, islamice și cele aliate au discutat la București despre „situația umanitară disperată” din Fâșia Gaza

Data actualizării: Data publicării:
Ambasadorul Issam Tawfiq Masalha. Foto: Ambasada Palestinei în România

Ambasadorii din țările arabe, islamice, dar și din state străine prietene au discutat la București, la Ambasada Palestinei, despre „situația umanitară disperată din Fâșia Gaza”, cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarității cu Poporul Palestinian, conform unui comunicat de presă.

„Situația umanitară disperată din Fâșia Gaza a fost subiectul principal astăzi, la întâlnirea ambasadorilor din țările arabe, islamice, dar și din state străine prietene, cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarității cu Poporul Palestinian, care a fost marcată de ambasada palestiniană de la București.

Luptele dintre armata israeliană și Hamas continuă în sudul Fâșiei Gaza. La începutul războiului, israelienii au cerut relocarea populației civile din nord, la sud de râul Gaza, tocmai pentru a evita un număr și mai mare de victime. Acum, înfruntările armate s-au mutat în zona unde practic sunt comasați mare parte din civilii din Gaza”, arată un comunicat al Ambasadei Palestinei în România.

Israelul își mută ofensiva terestră spre sudul Fâșiei Gaza, după ce ministrul apărării a anunțat că misiunea din nordul teritoriului este aproape încheiată. Operațiuni militare se desfășoară în cel mai mare oraș din sud, Khan Younis, unde se crede că s-ar adăposti liderii Hamas. Zeci de tancuri, transportoare blindate și buldozere au pătruns în această zonă. Zeci de mii de palestinieni strămutați au sosit la Rafah, iar oamenii stau pe străzi și în adăposturi improvizate.

Reprezentantele israeliană şi palestiniană la ONU s-au acuzat reciproc, luni, în Consiliul Drepturilor Omului, la Geneva, de „genocid” în războiul dintre Israel și Hamas.

Editor : Alexandru Costea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Papa Francisc condamnă „cruzimea” raidurilor israeliene soldate cu moartea unor copii în Gaza

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Partenerii noștri