Aeroporturile din Marea Britanie ar putea renunța la regulile privind lichidele în bagajul de mână
Restricţiile privind lichidele şi laptopurile aflate în bagajul de mână ar putea fi eliminate de la jumătatea anului 2024 la aeroporturile din Regatul Unit, ca urmare a introducerii noilor scanere de securitate 3D, transmite joi dpa.
Începând din noiembrie 2006, lichidele din bagajul de cabină trebuie să fie transportate în recipiente de cel mult 100 de mililitri, care sunt verificate de personalul de securitate specializat din aeroporturi.
Potrivit cotidianului britanic The Times, la aeroportul londonez Heathrow Airport s-a început în 2017 introducerea scanerelor 3D, care sunt deja utilizate în aeroporturile din SUA şi care permit personalului de securitate să verifice conţinutul bagajelor de cabină şi să rotească imaginile pentru inspecţie.
BBC a adăugat că restricţiile de securitate privind lichidele şi computerele portabile din bagajul de mână ar putea fi ridicate de la jumătatea lui 2024.
''Am început extinderea zonei de securitate la terminalul 3, ce are mai multe scanere CT. Avem ca termen limită jumătatea lui 2024 de la Ministerul Transporturilor'', a explicat directorul executiv al aeroportului Heathrow, John Holland-Kaye, scrie Agerpres.
Publicaţia The Times a adăugat că principalul motiv al timpilor mari de aşteptare la controlul de securitate în aeroporturi este reprezentat de pasagerii care transportă recipiente mari cu lichide în bagajul de mână.
În 2019, premierul britanic de la acea vreme Boris Johnson a anunţat un plan pentru toate aeroporturile din Regatul Unit privind introducerea noilor scanere 3D pentru bagajul de mână.
Oficialităţi guvernamentale britanice au precizat că după introducerea noului sistem de scanare practic nu se va mai aplica interdicţia asupra transportării de recipiente mai mari de 100 ml în bagajul de mână.
Ministerul Transporturilor britanic ceruse iniţial ca toate aeroporturile din Regatul Unite să fie dotate cu noile scanere de la 1 decembrie 2022, dar pandemia de COVID-19 a făcut ca acest termen să nu poată fi respectat.
Pentru luna septembrie, datele Asociaţiei Internaţionale de Transport Aerian (IATA) indică niveluri ale traficului de pasageri de numai 73% faţă de cele pre-pandemie.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News