Live

80 de ani de la Ziua Z. Veterani și lideri mondiali au mers în Normandia pentru a marca evenimentul. Programul ceremoniilor

Data actualizării: Data publicării:
Pe 6 iunie 1944 (Ziua Z), peste 150.000 de soldaţi aliaţi au debarcat în Normandia pe mare şi pe calea aerului pentru a alunga forţele Germaniei naziste. Foto: Profimedia

Lideri mondiali și veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial se întâlnesc joi în Normandia pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din 6 iunie 1944, eveniment care a reprezentat începutul sfârșitului Germaniei naziste. Pe 6 iunie 1944, cunoscută ca Ziua Z, peste 150.000 de soldaţi aliaţi au ajuns în Franţa pe mare şi pe calea aerului, pentru a elibera Europa de forţele Germaniei naziste. În contextul în care războiul face ravagii în Ucraina, la graniţele Europei, comemorarea din acest an a acestui moment de cotitură în cel de-al Doilea Război Mondial va avea o rezonanţă specială.

Un veteran a murit pe drum spre Normandia

ACTUALIZARE Un veteran din Al Doilea Război Mondial a murit în timp ce călătorea spre Franța, unde urma să participe la ceremoniile organizate în memoria debarcării din Normandia.

Robert Persichitti, un veteran al Marinei din al Doilea Război Mondial, a murit la vârsta de 102 ani în timp ce călătorea spre un eveniment dedicat Zilei Z în Franța, potrivit New York Times.

Participant obișnuit la evenimentele comemorative de Ziua Z, Persichitti se afla la bordul unei nave care se îndrepta spre Normandia cu grupul Muzeului Național al celui de-al Doilea Război Mondial, dar a fost transportat pe calea aerului la un spital din Germania, după ce a suferit o urgență medicală. 

Din nefericire, veteranul, cre avea un istoric de probleme cardiace. a murit la spital.

Înainte de călătorie, el declara pentru agențiile de presă americane că era „foarte încântat” să meargă în Normandia.

Potrivit organizației de știri militare americane Stars and Stripes, Robert Persichitti a luptat în Iwo Jima, Okinawa și Guam ca ofițer de comunicații pe nava USS Eldorado.

Decorată la 104 ani

ACTUALIZARE Preşedintele francez Emmanuel Macron a acordat distincţia Legiunea de Onoare unei veterane britanice în vârstă de 104 ani, care a creat hărţi detaliate ce au ghidat echipajele din ambarcaţiunile care au debarcat în Normandia la 6 iunie 1944, scrie News.ro, preluând Associated Press.

Într-un interviu recent, Christian Lamb a povestit că a creat hărţi care „arătau căi ferate, drumuri, biserici, castele, orice element posibil care putea fi vizibil pentru un invadator care se apropia, din orice unghi”.

„A fost o muncă intensă şi incitantă şi, evident, detaliile erau vitale. Era crucial ca hărţile să fie 100% exacte”, a spus ea.

Știrea inițială

Lideri mondiali și veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial se întâlnesc joi în Normandia pentru a marca împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din 6 iunie 1944, eveniment care a reprezentat începutul sfârșitului Germaniei naziste.

„Ucraina are nevoie de sprijinul europenilor şi al aliaţilor, aşa cum Franţa şi celelalte state europene au avut nevoie de el pentru a învinge nazismul”, a declarat un diplomat european, subliniind că este important ca preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să fie prezent.

„Dintre toţi cei care sunt prezenţi astăzi în Normandia, doar Zelenski şi puţinii veterani care mai sunt în viaţă ştiu ce înseamnă cu adevărat războiul”, a adăugat diplomatul, citat de Reuters, potrivit News.ro.

Având în vedere că numărul veteranilor, mulţi dintre ei în vârstă de 100 de ani sau mai mult, se diminuează rapid, este probabil ca aceasta să fie ultima ceremonie majoră din Normandia care îi onorează în prezenţa lor. Aproximativ 200 de veterani, majoritatea americani sau britanici, vor lua parte la ceremonii pe parcursul întregii zile pe plajele măturate de vânt, care încă mai poartă cicatricele luptelor care au izbucnit în Ziua Z, cea mai mare invazie amfibie din istorie, în care au murit mii de soldaţi aliaţi.

„Este ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri”

Printre cei care vor lua parte se numără Bob Gibson, în vârstă de 101 ani, care a făcut parte din al doilea val de soldaţi care au debarcat pe plaja Utah din Normandia.

„Este ca şi cum s-ar fi întâmplat ieri. Nu v-ar veni să credeţi ce am văzut. Teribil. Unii dintre cei tineri nu au ajuns niciodată pe plaja principală... uneori te trezeşte noaptea”, a declarat el pentru Reuters.

Aniversarea are loc, de asemenea, într-un an cu multe alegeri, inclusiv pentru Parlamentul European, care au loc chiar în această săptămână, şi în SUA, în noiembrie, iar liderii vor face paralele cu cel de-al Doilea Război Mondial şi vor avertiza cu privire la pericolele izolaţionismului şi ale extremei drepte.

„Democraţia este literalmente pe buletinul de vot în acest an”, a declarat preşedintele american Joe Biden înainte de a se deplasa în Franţa, spunând că nu trebuie să se renunţe la sacrificiile din Ziua Z.

Biden, preşedintele francez Emmanuel Macron, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, regele Charles al Marii Britanii, cancelarul german Olaf Scholz şi mulţi alţii vor lua parte la această zi de omagiere, care va începe în jurul orei 0830 GMT (11.30, ora României) cu o ceremonie britanică la Ver-sur-Mer.

Rusia nu a fost invitată

Rusia, care a lansat o invazie la scară largă în Ucraina, în 2022, declanşând cel mai mare conflict armat din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial, nu a fost invitată.

În urmă cu 10 ani, după ce anexase ilegat Crimeea şi îşi trimisese „omuleţii verzi” în estul prorus al Ucrainei, preşedintele rus Vladimir Putin lua parte, însă, la evenimentele care au marcat a 70-a aniversare a debarcării din Normandia. Împreună cu liderii Franţei, Germaniei şi Ucrainei, el înfiinţa defunctul „format Normandia”, un grup de contact destinat soluţionării conflictului dintre Ucraina şi Rusia, care s-a concentrat atunci asupra regiunilor Donbas şi Crimeea. Zece ani mai târziu, cei patru nu mai organizează împreună întâlniri diplomatice la nivel înalt.

În contextul în care războiul face ravagii şi în Orientul Mijlociu şi în alte părţi, unii dintre vizitatori şi-au dorit pace, în timp ce au adus un omagiu soldaţilor căzuţi la datorie la cimitirul american din Colleville-sur-Mer.

„Este foarte emoţionant să vezi că atât de mulţi bărbaţi tineri sunt îngropaţi aici”, a declarat Brigitte Perdrix, în vârstă de 66 de ani, din oraşul Trouville, aflat în apropiere.

„Un omagiu adus lor ar fi ca atrocităţile şi războaiele care se desfăşoară acum să înceteze. Ar fi ca un trandafir aşezat pe fiecare mormânt”, spune femeia.

Ce lideri mondiali participă la ceremonii

Sunt aşteptaţi în jur de 4.500 de invitaţi, inclusiv aproximativ 200 de veterani, majoritatea din SUA, Marea Britanie, Canada şi Franţa. Printre aceştia se va afla şi veteranul armatei americane Jake Larson, în vârstă de 101 ani.

Vor fi prezenţi aproximativ 25 de şefi de stat şi de guvern. Preşedintele american Joe Biden va fi prezent aflându-se într-o vizită de stat în Franţa.

Rusia nu va fi reprezentată. Preşedintele Vladimir Putin nu s-a aflat pe lista de invitaţi din cauza invaziei din Ucraina. Franţa l-a invitat iniţial pe ambasadorul Rusiei, în semn de recunoaştere a sacrificiilor masive ale ţării sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după care a anulat invitaţia.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa „având în vedere rezonanţa istorică a debarcării cu lupta dreaptă pe care naţiunea ucraineană o duce astăzi”, a declarat o sursă din cadrul Preşedinţiei Franţei.

În ceea ce priveşte Rusia, „condiţiile pentru participarea sa nu sunt îndeplinite, având în vedere războiul de agresiune pe care l-a lansat în 2022”, a adăugat sursa.

îRegele Charles al Marii Britanii, regina Camilla şi prinţul William se vor număra printre invitaţi, alături de premierul britanic Rishi Sunak, canadianul Justin Trudeau şi cancelarul german Olaf Scholz.

Charles va lua parte la ceremonia britanică de dimineaţă, dar va lipsi de la ceremonia internaţională de la Omaha Beach, la sfatul personalului medical, deoarece continuă să se recupereze după ce a suferit de cancer.

Programul ceremoniilor

Ceremoniile vor începe în jurul orei 8.30 GMT (11.30, ora României), la Memorialul britanic din Normandia de la Ver-sur-Mer. Canada îşi va organiza propria ceremonie la ora 09.00 GMT (12.00, ora României), la care va participa Prinţul William.

În jurul orei 10.00 GMT (13.00, ora României), Biden va conduce o ceremonie americană în prezenţa veteranilor din Ziua Z. Iar la ora 13.00 GMT (16.00, ora României), Macron va prezida o ceremonie internaţională pe plaja Omaha Beach, unde forţele americane au suferit cele mai mari pierderi în asaltul împotriva apărării germane puternic fortificate.

În jurul orei 16.00 GMT (19.00, ora României), liderii mondiali sunt aşteptaţi să se adune la Caen pentru discuţii diplomatice.

Vineri, 7 iunie, Biden va rosti un discurs la Pointe du Hoc, în Normandia, despre importanţa apărării libertăţii şi democraţiei.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Povestea lui Wojtek: ursul „soldat” al armatei poloneze în Al Doilea Război Mondial

Ziua Z: 120 de percheziții ale DIICOT, în nouă acțiuni operative privind traficul de droguri și spălarea banilor

Disputa care amenință să distrugă relațiile dintre Ucraina și unul dintre cei mai mari aliați ai săi în lupta contra Rusiei

Epava „navei-fantomă a Pacificului”, singurul distrugător american capturat de japonezi în al Doilea Război Mondial, a fost găsită

Partenerii noștri