Live

Mini-cadou de Crăciun. O bucățică din autostrada Brașov-Comarnic ar putea fi gata înainte de termenul prevăzut în contract

Data publicării:
Tronsonul Râșnov-Cristian din Autostrada Brașov-Comarnic ar putea fi gata până la sfârșitul anului 2020 Foto: captură video

Tronsonul Râșnov-Cristian, din județul Brașov, care face parte din Autostrada 3, secțiunea Brașov - Comarnic, ar putea fi gata de inaugurare înainte de termenul prevăzut în contract. Lucrările au început în 20 mai 2019 și au termenul de finalizare în vara anului viitor. Constructorul spune însă că ar putea preda șoseaua în luna decembrie, anul acesta.

Tronsonul cuprinde 6,3 kilometri de autostradă și 3,7 kilometri de drum de legătură cu patru benzi.

„Lucrările sunt gata în proporție de aproximativ 80%. Noi sperăm că vremea va ține cu noi și într-adevăr putem să dăm drumul la acest tronson de autostradă”, a declarat Robert Elekeș, purtător de cuvânt al DRDP Brașov.

Noua bucată de autostradă va fi folosită ca variantă ocolitoare a localităților Râșnov și Cristian. Va prelua traficul de pe Drumul Național 73.

Citiți și:  Lucrări în avans față de graficul asumat, la o autostradă din România

Ideea îi încântă pe unii localnici.

- E bun, orice e nou și bine făcut, e bun, spune unul dintre ei.

- Măcar să termine când a pus termenul. Să facă ceva. Mi se pare ceva normal, arată un altul.

- E bine pentru oraș că este aici aproape?

- E bine. E bine, că se dezvoltă economic.

Alții sunt de altă părere.

- Nu prea e bine, pentru că știu că merg și mașini mari și era bine un pic mai la distanță de oraș.

Construcția noii bucăți de autostradă a costat 118 milioane de lei.

Citiți și:  România va avea 1000 de kilometri noi de autostradă și drum expres. Ministrul Transporturilor: Până în 2024 pot fi gata

Editor : Luana Pavaluca

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav cu patru mașini pe autostrada A3. Traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești

Accident în lanț cu 12 mașini pe autostrada A3. Două persoane au fost duse la spital

Se construiește o nouă autostradă, care se combină cu un drum expres. Anunțul ministrului Grindeanu

Un nou drum expres se va deschide în România în luna martie. DEx16 are 19 kilometri

Partenerii noștri