Live

Galerie Foto Autostrada A1 Sibiu-Pitești. Cum arată acum lucrările la cel mai mare viaduct de pe traseul primei secțiuni

Data actualizării: Data publicării:
Noi imagini de pe autostrada A1 Sibiu-Pitești. FOTO Facebook Pro Infrastructura

Noi imagini au fost făcute publice de pe șantierul unde se lucrează la prima secțiune a autostrăzii A1 Sibiu - Pitești. Filmarea aeriană surprinde stadiul lucrărilor la cel mai mare viaduct de pe acest traseu.

Constructorul este mobilizat pe aproape întreg tronsonul, iar potrivit Asociației Pro Infrastructură, stadiul lucrărilor ar putea ajunge la aproape 70%. 

Atenția maximă este acum acordată structurilor și operelor de artă de pe traseu, în special la ridicarea "picioarelor" celui mai spectaculos viaduct - viaductul Tălmăcel,  de circa 650 de metri lungime.  Pentru realizarea lui, constructorul lucrează, cu ajutorul unui cofraj cățărător, la înălțarea pilelor ce vor ajunge la o înălțime de 30 de metri.

Lucrările au fost contractate în 2019, pentru circa 127 de milioane de euro. Acestea au început în aprilie 2020, după ce a trecut perioada de proiectare. Termenul de execuție este de 3 ani.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Arheologii au făcut descoperiri „unice” pe șantierul viitorului spital din Iași. „Rămâne o enigmă care aşteaptă să fie descifrată”

Un cimitir sarmatic vechi de 1.900 de ani și locuințe de lut, descoperite pe șantierul Lotului 4 al căii ferate Timișoara – Arad

Incendiu uriaș la șantierul naval unde se construiesc submarine nucleare pentru Marea Britanie. Două persoane au ajuns la spital

Ce i-ar pune George Simion pe contracandidații lui să facă, dacă ar lucra la o casă. „Ciucă să dea cu bidineaua”

Partenerii noștri