Live

Video Tot mai multe combinate din țară își închid din activitate și concediază angajați. „E o tensiune permanentă între colegi”

Data actualizării: Data publicării:
Preţurile mari la energie electrică și gaz afectează toată industria din România. Foto: captură video Digi24

Preţurile mari la energie electrică și gaz afectează toată industria din România. Mai multe combinate din țară își suspendă activitatea și trimit sute de oameni în șomaj, pentru că nu mai fac față cheltuielilor. Sunt măsuri care au un puternic impact social și economic în comunitățile care depind de activitatea acestor companii.

ALRO Slatina este cel mai mare consumator de energie electrică la nivel național. Aici este consumată 20% din energia din întreaga țară. 600 de oameni sunt deja în șomaj tehnic, iar alți 200 sunt pe listă. Până la sfârșitul anului vor mai lucra aici doar 1100 de angajați dintre cei 2000 care există în prezent.

Angajat ALRO Slatina: „Să spui că e trist e prea puțin. Am mai trecut o dată prin situația asta și nici nu vreau să mă mai gândesc că aș mai avea ghinionul ăsta să mai trec prin situația asta. Este o tensiune permanentă între colegi, prietenia dintre noi a dispărut, comunicarea nu mai este aceeași, o răceală permanentă, o întrebare. Tot timpul își fac griji, probleme.”

Angajat ALRO Slatina: „Toată lumea este descumpănită, speriată un pic, fiindcă este problema locului de muncă și a stabilității locului de muncă. Este imposibil să ne descurcăm cu banii.”

Angajat ALRO Slatina: „În această uzină, pe lângă oamenii de aici, lucrează atâtea entități industriale care făceau servicii de mentenanță, reparații și așa mai departe. Nu știu ce se va întâmpla. Probabil vom deveni o a doua Valea Jiului”.

Al doilea mare consumator de energie electrică din țară este combinatul siderurgic de la Galați. Aici nu au fost disponibilizări, dar oamenii se tem pentru locurile lor de muncă.

Angajat combinatul siderurgic de la Galați: „Deci întreg mapamondul trece printr-o situație grea. Război lânga noi, sărăcie în toată lumea. Ne gândim mereu, în caz că se închide aici, căutăm în altă parte. Deci viața merge înainte”.

Reporter: În momentul acesta vă este teamă pentru locul de muncă?

Angajat combinatul siderurgic de la Galați: „Sincer, da”.

Reporter: De ce?

Angajat combinatul siderurgic de la Galați: „Pentru că viitorul e crâncen. Nu poți să fii sigur de pe azi pe mâine”.

Reporter: Dacă rămâneți fără loc de muncă, e cam complicat.

Reporter: „Ca la toată lumea. Plecăm afară, cum a plecat tineretul”.

Combinatul siderurgic Galați are în prezent peste 7000 de angajați.

Și combinatul de alumină din Tulcea este afectat.  450 de angajați disponibilizați și activitate suspendată pentru un an și jumătate este decizia drastică luată de conducere.

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Armata Română a detectat un „semnal de ţintă aeriană de mici dimensiuni” în Tulcea. Au fost puse în aplicare procedurile de alertă

Criză în Abhazia. Liderul regiunii, care se plângea că Rusia i-a lăsat „în întuneric total”, spune acum că Putin i-a salvat

Apocalipsa economică a Europei. Secretul murdar din spatele eșecului Uniunii Europene de a ține pasul cu SUA și China (Politico)

Un vietnamez și-a înjunghiat colegul de cămin din Tulcea pentru că făcea karaoke în cameră

Partenerii noștri